ISTORIE SI CULTURA PRIN CRONICI SI ARTICOLE
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Alcătuind acest volum, autorul nu şi-a propus să
realizeze o analiză a ceea ce a publicat vreme de aproape
jumătate de secol sub formă de cronici ştiinţifice
şi articole sociale, politice şi culturale. Nu este
vorba nici măcar de o schiţă istoriografică
sau de un crochiu în spirit critic exprimat, ci de un corpus
de aprecieri şi de atitudini exprimate în scris sub
semnătura celui care s-a folosit de condei pentru a spune
ceva.
Din acest considerent, volumul pare pe toată întinderea
lui un veritabil fragmentarium, o sumă de cronici şi
de articole risipite în diverse publicaţii, adunate
nu spre a da un întreg, ci de a fi o ilustrare a evoluţiei
pe etape a scrisului, ţintind un triplu interes: de a constata
cât de încremenit a fost timpul până ce
ideologia paralizantă a ieşit din înlemnitul traseu;
de a uşura efortul acelor cercetători care s-ar interesa
de ecoul rămas uitat în publicaţii; de a resesiza
că nu există o notă de lector, o cronică sau
un articol în care să nu se afle o idee demnă
de preluat şi de dus mai departe, sau de ocolit, pe ogorul
ştiinţei. Din acest punct de vedere, lucrarea are un
puternic caracter personal, deci unilateral, totuşi util.