Un fast spectacol despre feminitate, moarte si alte teme eterne, ne ofera de asta data redutabilul eseist, istoric si critic literar Irina Petras, despre care Marin Mincu scria ca este „cel mai «barbat» critic al nostru”. „Demersul constituie o modalitate de a-si apropia moartea, propria moarte, de a o studia sub lupa maritoare, de a o tine deliberat, zi de zi, ceas de ceas, alaturi, in imediata proximitate, pentru a te impulsiona sa fii cat mai mult, cat mai decis in spirit, pentru a te determina sa te investesti in toate cu intreaga-ti fiinta, una dintre limitele careia e moartea-cea-cotidiana, pentru a te remodela, simtind atingerea botului mortii, pentru a recurge la travaliul depasirii de sine prin creatie. A nu te obisnui cu vecinatatea mortii, obisnuindu-te in acelasi timp, a realiza eficienta ei, adunandu-te, sporindu-ti eficienta, a fi, in pofida constiintei tragice a finitudinii umane �" iata o piatra de incercare, iata un examen major, la care au cazut nu putini. Cei ce-au rezistat constituie pentru Irina Petras un fast obiect de studiu, care, fiind cercetat cu acribia unui colectionar, nelipsit de o redutabila experienta in domeniu, alcatuiesc o galerie acoperita cu oglinzi, in care, vazand reflectat propriul univers, propriile spaime, frici, angoase, nelinisti, autorul se supune, el insusi, din spirit de fair play, dar si dintr-un subtil, rafinat amestec de sado-masochism intelectual, unui examen: ii va rezista cosul pieptului? va sti sa raspunda? dar sa reziste? Ei, monstrii sacri… au rezistat, descriind modul in care se mentin pe muchia abisului, in care si-au vazut propriul chip, contemplat de cineva…” (Aura Christi)