Markó Béla în dialog cu ágoston Hugó
“Când vechiul meu prieten ágoston Hugó m-a întrebat dacă n-aş vrea să traduc volumul său de convorbiri cu Markó Béla, am avut un moment de ezitare. Iar politică, mi-am zis, un prim-plan cu un om politic, vorbe frumoase, poncife, sunt sătul de treburi dintr-astea. Iar de politica de la noi, fie ea de orice culoare, �" sunt sătul până-n gât. în clipa următoare m-am gândit însă că eu pe Markó Béla îl cunosc de mult, încă de pe vremea când era un poet. Pe care �" prima dată în 1989 �" eu l-am tradus în româneşte. Aş fi curios, mi-am zis, cum se transformă un suprarealist romantic �" aşa îl catalogasem eu în sinea mea pe poet �" într-un politician, lider al unei comunităţi, senator, viceprim-ministru, un om al faptei şi al deciziilor care nu privesc numai propria persoană. Cartea aceasta mi-a oferit �" şi îi va oferi cititorului �" un răspuns. Dar nu numai atât. De-a lungul celor 22 de capitole ale acestei lungi convorbiri desfăşurate între 15 aprilie şi 19 octombrie 2005 se conturează imaginea, adeseori insolită, văzută dintr-un alt unghi decât cel cu care, poate, ne-am prea obişnuit, a unei Românii în plină transformare (evit cuvântul „tranziţie“), a unei ţări care uneori nici nu ne dăm seama prin câte a trecut din 1989 încoace. Şi asta nu că s-ar urmări crearea unei anumite imagini, nu că s-ar „povesti“ întâmplări cu tâlc. Pur şi simplu, ea rezultă din întrebări şi răspunsuri vizând fapte biografice, fapte artistice, fapte politice, unde şi anecdota, şi teoria îşi au locul lor. Un parcurs unde destinul unei persoane se întreţese cu acela al unei comunităţi şi al unei ţări. Ceea ce mi se pare cu totul remarcabil la această carte e că nici o clipă oficialul, demnitarul nu-l pune în umbră pe om. Politicianul de azi nu-l pune în umbră pe poetul de ieri şi, îmi place să cred, de totdeauna. în fond, rolurile pot şi coexista; important e să nu le confunzi.” Bucureşti, 29 octombrie 2006 Paul Drumaru
Markó Béla este un cunoscut şi valoros poet şi eseist de limba maghiară din România. De mai bine de 15 ani, profilul lui literar a fost umbrit de mult mai proeminenta prezenţă pe scena publică a omului politic Markó Béla. Sunt riscurile inerente alegerii, întotdeauna dureroase, probabil, a unei cariere politice de către un om al scrisului. Markó Béla a intrat în politică imediat după Revoluţia din decembrie, ca membru fondator al partidului maghiarilor din România (UDMR). De atunci, a îndeplinit numeroase funcţii, printre care cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Mureş a UDMR, senator de Mureş, membru în Comisia pentru Cultură şi Educaţie a Senatului, preşedinte al grupului UDMR din senat, membru în Comisiile de Politică Externă şi Educaţie ale Senatului, preşedinte al UDMR (ales în 1993 reales în 1995, 1999 şi 2003), iar din 2004 viceprim-ministru al Guvernului României, responsabil cu problemele educaţiei, culturii şi integrării europene. Şi volumul de faţă tot această latură a personalităţii lui Markó Béla o va revela cu precădere. Azi poeţii interesează mai puţin ca politicienii. Şi e bine că lucrurile stau aşa. Ca şi politicianul poet, trebuie să fim convinşi că într-o Europă multiculturală, multietnică, mereu ameninţată de conflicte, în care ne vom asuma curând responsabilităţi şi vom face faţă unor provocări, singura noastră şansă este reconcilierea. Şi pentru ca reconcilierea să fie doar în sens ironic, o „condamnare“, prima ei condiţie, indispensabilă şi de neeludat este cunoaşterea reciprocă dintre cei doi parteneri de dialog. Fără această cunoaştere, dialogul, nu rareori dificil, riscă să devină conflictual, din vina ambelor părţi şi fără folos pentru nici una dintre ele. Este principala raţiune pentru care colecţia ACTUAL este onorată să găzduiască dialogul de faţă, între doi intelectuali de frunte ai etniei maghiare din România, pe probleme care ne privesc pe noi toţi. Doina Jela