«Omul este atât de împietrit în nefiresc, încât nu mai poate întelege ce vor sã ne spunã Sfintii Pãrinti prin „firesc”. Omul se uitã la sine, se uitã la altul, dar nu vede nimic nefiresc. El nu mai stie de o tintã a firii, de o tainicã rânduialã a facerii dintâi. Pentru el o altã vietuire decât aceea pe care o petrece, ori nu existã, ori este vorbãrie „cãlugãreascã”, plãsmuitã din ceasloave si cãrti vechi, de acum sute de ani în urmã, fãrã nici o legãturã cu „realitatea” vietii lui, cu limbajul folosit si mentalitatea existentã acum.» (Dinu CRUGA p. 10-11)