„De vreo 25 de ani mi-am dorit sa scriu o carte care sa se numeasca America si acustica. De fapt, cartea asta chiar a existat, intr-un singur exemplar. Eram student la fizica si, neavand cursurile litografiate, petreceam cateva ore pe saptamana in biblioteca facultatii. Veneau acolo sa citeasca studenti, dar si profesori sau cercetatori de la institutele de fizica, intr-o liniste aproape perfecta - se auzeau numai hartiile fosnind si cate-o tuse retinuta. Cand, intr-o buna zi, am luat din raft cursul de mecanica si acustica, n-am observat decat ca, in loc de hartanitul exemplar brosat dintotdeauna, tineam in maini o carte legata intre coperti tari. M-am asezat la masa, am citit o vreme, apoi am inchis cartea. Si atunci am vazut ca pe cotor scria, cu litere argintii, ceva neverosimil si minunat: “America si acustica”. Mi-e imposibil sa mai aflu acum daca cel care legase cursul litografiat facuse un gest extravagant sau pur si simplu citise gresit titlul. Acum vreo 25 de ani insa, in linistea din biblioteca am inceput sa rad. Si cu cat ma chinuiam sa ma abtin, cu atat rasul iesea din mine mai violent, tiranic, imposibil de stapanit. Intre timp, rasul acesta, ca un sunet fundamental, a devenit unul interior, ingropat sub gravitatea zilelor. Cu cat aberatiile-orori traite si vazute se adunau, fara sa-mi dau seama, in subteran rasul se limpezea. Pana cand a iesit la suprafata in piesele din America si acustica.” V.Z.