« Povestea lui [Ian Tilling] m-a fermecat pe loc, aşa că, atunci cînd m-a rugat să-i dau lecţii de română, n-am stat pe gînduri. Incercam să aflu răspunsul la o întrebare foarte simplă : de ce ar rămîne un englez în România - un englez care nu are o slujbă bine plătită la vreo multinaţională, ci trăieşte modest într-un apartament cu două camere de lîngă Piaţa Iancului şi merge la birou cu tramvaiul ? Ce-l face să stea în ţara asta din care atît de mulţi şi-au dorit să plece ? Curînd am descoperit că tot ce avea el să mă înveţe de-a lungul lecţiilor noastre era mult mai important decît cum se folosesc corect timpurile verbelor. »
« Au fost recuperate în aceste pagini chinuitoarele aventuri ale voluntarilor britanici în Bucureştiul anilor '90 şi evoluţia mai rînduită a gesturilor umanitare din preajma lui 2000. In acest timp, Ian Tilling - fost poliţist şi fost diacon - şi-a clădit o bună parte de destin în cartierele mişcătoare ale Capitalei. Nu fără pierderi, nu fără iluminări. Vorbind despre el însuşi şi despre voluntari, vorbeşte acum cu îndreptăţire şi despre noi, care am devenit tot "ai lui". Printre noi - românii şi expaţii "lui" -, Ian Tilling a răzbit să se facă util şi ascultat, să se căsătorească a doua oară, să le dea o şansă de a ieşi din dramă celor ce au bătut la uşa Casei Ioana. Britanicul a spus "ba da" acolo unde mulţi români şi-au încrucişat braţele, mormăind că "nu se poate". »
Adina Keneres