Chingachgook apuca mana pe care i-o intinse Ochi-de-Soim, in culmea emotiei, pe deasupra mormantului proaspat, si cei doi falnici si iscusiti vanatori inclinara capul in acelasi timp, pe cand lacrimi mari curgeau pe pamantul unde odihneau ramasitele lui Uncas.
In mijlocul linistii solemne care se instapanise la vederea acestei scene induiosatoare intre cei doi, cei mai renumiti razboinici de pe acele meleaguri, Tamenund ridica glasul ca sa imprastie multimea:
- Ajunge! spuse el. Duceti-va, copii ai lenapilor. Manitu tot mai e manios. De ce ar mai astepta Tamenund? Albii sunt stapanii pamantului. Ceasul pieilor rosii n-a batut inca. Ziua vietii mele a dainuit prea mult. Dimineata am vazut pe fiii lui Unamis puternici si fericiti, dar inainte de caderea noptii am trait sa-l vad plecand si pe cel din urma razboinic din stravechiul neam al mohicanilor!