Personalitatea lui Velimir Hlebnikov e una neordinara, impetuoasa si polivalenta care conjuga in mod original imaginatia poetului, deductiile omului de stiinta si viziunea filosofului in stare de simbioze si sinteze irepetabile, captivante, de o ideatie de primat. Este autorul novator sui generis care deschide o impresionanta bogatie de posibilitati ideatice, compozitionale. Abordeaza principiile "operei deschise" ("otkratogo proizvedenia"), caracterizata printr-o adevarata luxurianta a imaginatiei, libera dizlocare-intercalare a planurilor prozodice, lingvistice, imprevizibilitatea rocadelor de procedee si intentii stilistice. Inegalabil geniu impatimit de verbocreatie: spre exemplu, din verbul liubit' (a iubi) a derivat... 500 de notiuni afine! Apoi, Hlebnikov ramane a se considera autorul-teoretician in stare sa prevada mersul istoriei. Elaborase chiar si o lege a generatiilor. Spera ca, prin sinteze informationale, sa apropie metodele stiintei de cele ale artei, spre a se ajunge la o neomitologie si supralimba a omenirii. Chiar daca partea de utopie nu ramane decat utopie, in toate calculele lui Hlebnikov impresioneaza o coincidenta, sa zicem, extraordinara: in anul 1912, poetul se intreba daca "nu e cazul sa asteptam, in 1917, caderea statului?" Reia aceasta ipoteza peste doi ani, publicand un registru cu datele prabusirii marilor imperii. In dreptul anului 1917, in loc de numele vreunui stat concret, se mentiona doar: "Oarecare". Ba mai mult, ii expediaza lui A. Naraskin, ministru in guvernul rus, aceasta Schita asupra prezicerii viitorului, in care, prin acea cadere din 1917, era vizata, bineinteles, Rusia.