Stefan alearga in patru labe, turtind sub palma dreapta o masina cu trei roti. Buzele ii zbarnaie a motor turat si-a teava de esapament sparta. Bianca e inclestata toata asupra unui creion cu care-si fabrica primele teme ale vietii ei. Cu dintii stransi si cu sprancenele sudate in mijlocul fruntii, eu escaladez munti de lego, masinute, papusi, broaste, arici si maimute. Ma infig intr-un colt de canapea. Desigur, coltul preferat de intreaga familie. Intr-un ungher de bucatarie se scurg - uniform acoperite de galagia casei - niste acorduri clasice de pian si vioara. Si-au ratat lamentabil menirea de a-mi induce o stare de liniste, care trebuie ca nu se asorteaza cu dispozitia copiilor mei… Duduia se opreste brusc. - Uau! S-a busit cu peretele! Ma scufund un centimetru mai adanc in canapea. O sa matur mai tarziu tencuiala de pe parchet. Sau o scutur direct de pe pantalonii lui. Mama, zi „uau”! Ai vazut cum s-a busit? - Uau. Am vazut. M-a vazut si el pe mine stand. Drept urmare si-a parasit pista si mi s-a urcat pe umar.