Neomodernismul romanesc reprezinta o sinteza despre un curent literar important, in context national si european. Autorul a cercetat diferite surse, de la simplele insemnari de arhiva pina la exegezele cele mai moderne. Sinteza a fost redactata dupa tehnica lucrarilor de popularizare, a dictionarelor si enciclopediilor, urmarindu-se esentialul, exprimat intr-un stil telegrafic. Acolo unde a fost cazul, autorul a prezentat in rezumat cartile de referinta, sau numai anumite capitole, necesare intelegerii fenomenului in discutie. S-au selectat clasificarile mai importante si s-a folosit o terminologie adecvata, accesibila, avind in vedere ca lucrarea se adreseaza unui public divers, al carui orizont de asteptare se schimba de la o generatie la alta. Cartea de fata reprezinta un reper, pentru cei care doresc sa se informeze, sa inteleaga evolutia literaturii romane, sa redacteze o lucrare despre neomodernism: elevi, studenti, profesori.

Noua poezie este expresia metaforica a trairilor profunde ale constientului, subconstientului, integreaza visul si miturile; limbajul devine un scop in sine. Uneori, pentru efecte surprinzatoare, se cultiva limbajul prozaic sau jocul cu vorbele. In lirica romaneasca, aceasta orientare se numeste neomodernism, fiind reprezentata de Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Cezar Ivanescu, Mircea Ivanescu, Emil Brumaru, Ileana Malancioiu, Leonid Dimov.