Am scris, asadar, o carte. Pentru multi, o surpriza. Cand spun multi, ma includ si pe mine... Cu mine, vad eu cum o scot la capat. Dar cu ceilalti — care sper sa ramana multi si dupa ce ma exclud pe mine — pare mai complicat. Caci......in fata altora nu esti niciodata ceea ce intr-a-devar esti tu. Lor, celorlalti, te infatisezi cu imaginea ta, nicicand aceeasi, ci diferita, de la caz la caz. Pentru ei, pana acum, imaginea ta (adica tu!) era compusa cu titlu aproape definitiv din putinele tale fapte la care s-a-ntamplat sa fie ei martori si poate din niste vorbe de-ale tale, ori din niste mici barfe sau povestiri relatate de altii despre tine. Dar tu-ul tau, ala autentic, pe care nici tu nu ti-l cunosti in intregul lui, oare pe unde s-o fi ascunzand si cine s-ar incumeta sa afirme ca-l stie cu-adevarat? Pana una-alta, se poate spune, in spiritul dilemei pe care tocmai am enuntat-o, ca aveam sa constat, cu ocazia acestui exercitiu literar, ca am mai aflat si eu cate ceva despre mine. Unele chiar erau noutati!