Turnul nebunilor. Viata lui Freud (volumul 1)
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
“Nemurirea înseamnă să fii iubit de cât mai multi oameni anonimi” Sigmund Freud. Povestea extraordinară a vieţii omului şi a savantului Sigmund Freud, prezentată în volumele “Turnul nebunilor” şi “Paria”, constituie o operă căreia celebrul scriitor Irving Stone, i-a consacrat cinci ani de muncă si cercetări asidue. Romanul relatează drumul anevoios străbătut de Freud până la recunoaşterea de către lumea ştiinţei a uriaşelor sale merite. Pornind de la cercetări în domeniul fiziologiei, continuând cu studii în domeniul psihoterapiei şi hipnotismului, el a ajuns la două epocale descoperiri: ştiinţa psihanalizei – o metodă de tratament al bolnavilor psihici prin conversaţie – şi existenţa subconştientului. Freud a şocat societatea timpului său cu teoriile despre componenta sexuala a nevrozelor. Acesta i-a atras puternice resentimente din partea lumii medicale din Viena, care l-a transformat într-un adevarat “paria”. Prin intermediul lui Freud, autorul Irving Stone îl poartă pe cititor dincolo de frontierele întunecoase şi înspaimântătoare ale minţii, spre noi orizonturi umane şi ştiinţifice.