„…Facandu-si din Felix Aderca un maestru, Nicolae Marinescu ne ofera nu „Marturia unei generatii“, ci confesiunea unui timp concentrat in clipa marturisitoare. Ceea ce atrage in mod irepresibil atentia este arta conversatiei in care sesizam placerea dar si stiinta comunicarii, fara pretiozitatile cozeriei de salon, fara acele reverente gratuite, fie ele si spirituale. Conducand discutia prevenitor ori provocator, autorul este interesat sa afle ce gandesc altii despre lumea de ieri si de azi, raportandu-se la conditia de artist traitor sub presiunea momentului social. Daca artele plastice oltene nu inseamna ceea ce ar trebui sa insemne, se datoreaza, cred cei mai multi dintre preopinenti, faptului ca se accepta inertiile, compromisul, mediatiile, terorismul imprejurarilor financiare. Dincolo de intransigente, iluzii, dileme (patetice uneori), justificari, schimbul de idei induce un grav sentiment al urgentei si privilegiaza acel special spirit al persoanei I, adica al responsabilitatii directe. Starea permanenta de veghe interogativa ii permite situari, aprofundari sau verificari ale unor nelinistitoare intuitii...“
C.M.Popa