Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte într-un mod sistematizat şi concis istoria organizării statale şi juridice a populaţiei ce a locuit în spaţiul carpato-danubiano-pontic din vremea geto-dacilor şi până la desăvârşirea României Mari, în 1918. Deşi titlul acestei cărţi pare că îi limitează sfera de cuprindere doar la formele de organizare politică şi la normele juridice create şi aplicate de populaţia românească, cititorul va descoperi în paginile lucrării referinţe privind modelele politice şi juridice practicate de alte popoare ce au convieţuit cu românii (maghiarii, secuii şi saşii). Cartea se întemeiază pe o bibliografie consistentă, ce cuprinde nu doar lucrările clasice în domeniu, ci şi contribuţiile contemporane la dezvoltarea istoriei juridice româneşti. Studiul a fost limitat la perioada cuprinsă între epoca statului geto-dac şi cea a Marii Uniri din 1918 din două motive: în primul rând această perioadă este, în opinia mea, esenţială pentru conturarea civilizaţiei politice şi juridice a românilor (dreptul românesc nu începe odată cu legislaţia reformatoare din vremea lui Cuza), iar în al doilea rând pentru că cercetarea ştiinţifică individuală devine cu mult mai dificilă pentru perioada de până la 1918 decât pentru cea posterioară Marii Uniri (din pricina accesului dificil la izvoarele juridice relevante şi din pricina barierelor lingvistice).