Creaţia poetică a lui Niculaie Popovici, silită la anonimat de vrăjmăşia vremurilor, se impune a fi cunoscută şi evaluată în ansamblul ei. Spontaneitatea şi libertatea în gândire şi în exprimare, totala lipsă de inhibiţie prin ignorarea cenzurii, varietatea temelor abordate, fluenţa versurilor, toate acestea sunt de natură a-i asigura lui N. Popovici un loc în peisajul arid al poeziei de sertar a epocii totalitarismului comunist.
Din cercul restrâns al persoanelor ce au cunoscut, mai îndeaproape sau mai incidental, poezia lui N. Popovici şi care, practic fără excepţie, au fost puternic impresionate de forţa şi de originalitatea ei, menţionez, doar pentru memoria faptelor, câteva nume mai cunoscute: distinsul diplomat şi scriitor Alexandru Duiliu Zamfirescu (fiul scriitorului şi academicianului Duiliu Zamfirescu), fiica sa doamna Sanda Stolojan, emigrată în Franţa în 1962; profesorul I.D. Ştefănescu, bizantinolog de reputaţie internaţională; eminentul anglist, profesorul dr. Leon Leviţchi.