Europa comunitară a impus inflexibila paradigmă a concurenţei, fondatoare a unei noi ordini, ordinea concurenţială. Nu ca ordine normativă însă, de tip kelsenian, ci ca formă de raţionalitate care impregnează întregul organism social şi orientează, evident, ordinea juridică. Firesc deci ca dreptul comunitar al concurenţei, conceput din întâlnirea ideologiei neo-liberale cu obiective politice mai mult sau mai puţin discrete, să canalizeze şi să limiteze prerogativele etatice, supunându-le legilor pieţei. într-adevăr, odată instaurat controlul ajutoarelor de stat, acţiunea etatică în economie, esenţială redută istorică europeană, a capitulat.
Cărticica pe care o propunem în mod egal juriştilor şi economiştilor încearcă să scoată din obscuritate doar un detaliu din marele joc de puzzle comunitar, cel referitor la relaţia dintre politicile publice europene, teoriile economice întemeietoare şi destinul Europei Unite într-o ordine concurenţială care a depăşit însă frontierele europene, devenind planetară.