Proiectul unei cărţi economice despre culturi şi instituţii a venit în mod natural ca o continuare a unei paradigme pe care am sugerat-o cu mult înainte şi pe care am mai angajat-o la realizarea altor două cărţi ale mele. In „Metamaximizare" (1995) demonstrasem că opţiunea individului maximizator de putere generală este fundamentul corect pentru modelarea unor fenomene care, din perspectiva ortodoxă, nu pot decât să irite (mă gândesc, în acest context, la iritarea lui Hayek faţă de preocuparea indivizilor cu justiţia socială). Remarcasem în introducerea acelei lucrări că teoria economică instituţională, născută în special pe baza contribuţiilor profesorului Buchanan, înregistrează o absenţă şocantă: preferinţele. O opţiune, chiar dacă între reguli, era abordată cu ignorarea completă a preferinţelor care, în mod primar, chiar şi atunci când sunt reprezentative sau sociale, trebuie să fíe purtate de indivizi. Aceeaşi absenţă şocantă este înregistrată şi în cadrul noii teorii economice instituţionale.
Schimbarea fundamentală de perspectivă în abordarea regulilor şi a instituţiilor pe care o introduc prin această lucrare este următoarea: regula nu este un instrument ales prin acţiune comună pentru a modela o interacţiune umană, ci opţiunea individuală ordinară şi repetată produce spontan sau deliberat, dar în cadrul unor limite foarte stricte, reguli de interacţiune socială. Altfel exprimat: în mod primar sau fundamental nu există reguli ci doar opţiuni individuale între alternative; regula este în mod fundamental rezultatul unei situaţii de opţiune individuală. Regulile de interacţiune umană sunt rezultatul unor opţiuni individuale repetate când ceilalţi indivizi sunt, în relaţie cu un individ, oricare şi fiecare, o componentă alternativă a mediului exterior lui. Cu alte cuvinte, decantarea unei asemenea perspective este intim legată de schimbarea maximandului impus de cultura occidentală în interiorul căreia s-a născut teoria economică standard sau ortodoxă a prezentului: de la maximandul avuţie absolută la maximandul putere generală.
în mod ironic, cei care dispun de cele mai multe resurse pentru a se dedica cercetării economice fundamentale - economiştii occidentali - sunt privaţi de cea mai fundamentală condiţie a unei abordări corecte: perspectiva transculturală. Această perspectivă pare mult mai naturală unei culturi mediane cum este cea românească. Cultura occidentală de tip extremal constituie o cortină generatoare de iluzii care a avut şi are încă efecte dezastruoase asupra teoriei economice standard pe care ea a emanat-o. Vezi în interiorul lucrării dovezi greu de repudiat privind falsul teoriilor eşecului economic şi ale externalităţilor şi bunurilor publice.
Doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai teoriei economice şi sociologiei, Buchanan şi, respectiv, Hofstede au validat această perspectivă prin acceptarea realităţii fenomenului de orbire culturală (vezi coperta IV cu comentariile acestora). Nu este întâmplător că tocmai această realitate poate elimina distanţa enormă care separă economia de sociologie şi alte discipline sociale în ce priveşte perceperea tipului real de om care populează comunităţile umane. în timp ce sociologia ia ca un dat variabilitatea tipului de personalitate umană şi toarnă aceasta realitate în conceptul ei fundamental de cultură, economiştii occidentali se încăpăţânează să explice realitatea pe baza unui tip extremal de om, care nu are corespondent nici măcar în propria lor realitate socială. Cum nimeni nu contestă realitatea diversităţii culturale, rezolvarea acestei mari discrepanţe teoretice nu poate fi rezolvată decât pe baza acceptării variabilităţii tipului de om, adică acceptând adevărul fundamental al sociologiei. Cât de departe suntem de această situaţie putem realiza din comentariul profesorului Buchanan, care, deşi târziu, acceptă fenomenul orbirii culturale, ceea ce mai nici un economist occidental nu a făcut-o. Cât de gravă este această realitate se poate înţelege din comentariul lui Hofstede care îi consideră, fără nici o rezervă, pe aproape toţi laureaţii Nobel americani ca fiind orbiţi cultural. Nu este de mirare că pentru economistul occidental, cultura - ca realitate şi concept - rămâne ceva ce este ignorat sau, în cel mai bun caz, neînţeles la adevărata dimensiune şi, ca atare, marginalizat.
Ce soluţii oferă cititorului această lucrare? în primul rând, am introdus o definiţie cu forţă operaţională pentru economist şi de maximă cuprindere a instituţiilor. Definiţia ortodoxă a instituţiilor este una particulară, extrémala şi imposibil de operaţionalizat în studiile economice. Această situaţie este recunoscută de înşişi economiştii ortodocşi. în al doilea rând, am introdus opţiunea instituţională ca un caz particular al opţiunii individuale, situaţie care nu poate lăsa de-o parte preferinţele. Această inovaţie mi-a permis apoi plasarea conceptului de cultură la fundamentul teoriei economice a instituţiilor: în cadrul teoriei proprii opţiunea instituţională se bazează pe preferinţele culturale. Rezolvările ulterioare decurg în mod natural din aceste fundamente ale unei teorii diferite a instituţiilor: identificarea unui mecanism unitar care explică atât instituţiile apărute cât şi pe cele create, relevarea adevăratelor dificultăţi întâmpinate de politicile reformatoare atunci când se încearcă impunerea aceloraşi instituţii în cadrul unor realităţi culturale diferite, fundamentarea normalităţii performanţelor economice slabe în cele mai multe contexte culturale şi, în ultimul rând, dar nu şi de ultimă importanţă, identificarea cauzei neabandonării falsei teorii ortodoxe a externalităţilor şi bunurilor publice.
Această carte este rezultatul unui efort susţinut de cercetare sprijinit cu generozitate de instituţii şi persoane cărora, în consecinţă, le sunt extrem de îndatorat. Ca şi anterior, am beneficiat de excelentele condiţii de studiu oferite de Buchanan House din George Mason University, campusul Fairfax, Virginia, US. Betty Tillman, asistenta de o viaţă a profesorului Buchanan, a fost pe parcursul deselor mele vizite o excelentă gazdă şi organizatoare. Entuziasmul şi dăruirea sa, care au influenţat extrem de benefic multe cariere, în primul rând pe cea a profesorului Buchanan, au avut o influenţă extrem de favorabilă. Sunt extrem de îndatorat profesorului Buchanan însuşi care a sacrificat ore multe din propriul său timp de cercetare pentru a citi şi comenta studiile mele. Aceeaşi mare gratitudine o am faţă de marele sociolog olandez Geert Hofstede, care m-a încurajat enorm comentând studiile mele şi validând rezultatele acestora. Nu poate fi bucurie mai mare decât aceea de a apropia, prin propriile cercetări, două personalităţi ştiinţifice de excepţie reprezentând discipline sociale care, cel puţin până în prezent, au abordări fundamentale ireconciliabile. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără onestitatea intelectuală şi integritatea profesorilor Buchanan şi Hofstede. Am cuvinte deosebite de mulţumire şi pentru profesorii Viktor Vanberg şi Peter Bernholz care au citit şi comentat cu promptitudine studiile mele, oferind aprecieri şi sugestii foarte încurajatoare. în final, aş dori să ofer Mihaelei Lungu profunda mea gratitudine pentru efortul şi entuziasmul angajate în activitatea sa excepţională de cercetare bibliografică şi redactare care a influenţat extrem de benefic ritmul şi calitatea activităţii de finalizare a acestei cărţi