Descoperita cu un secol in urma, supraconductibilitatea este un fenomen cuantic macroscopic a carui prima explicatie a fost oferita, pentru un model simplificat de solid, de teoria BCS, propusa de Bardeen, Cooper si Schreiffer în 1957, si rasplatita cu Premiul Nobel in 1972. Teoria multi-banda a supraconductibilitatii, expusa in lucrarea de fata, reprezinta prima extindere a teoriei BCS la metale realiste, in care electronii responsabili de supraconductie apartin mai multor benzi energetice. Teoria multi-banda a fost elaborata de Vsevolod Moscalenco in 1958, dar, din cauza unor rivalitati din lumea stiintifica sovietica, nu a putut aparea decat in 1959, intr-o revista cu circulatie relativ restransa. Descoperirea recenta a unor materiale supraconductoare simple, cu temperatura critica relativ ridicata, cum ar fi diborura de magneziu a caror comportare este foarte bine descrisa de teoria multi-banda a lui Moscalenco, a readus lucrarile acestuia in atentia comunitatii stiintifice, astfel ca prioritatea sa in domeniu este in sfarsit recunoscuta.