Romanul "Mara", considerat cea mai izbutita opera a lui Ioan Slavici, reprezinta un moment de varf in evolutia speciei literare romanesti. Aparut in 1894, romanul este o ampla monografie a unor medii semitaranesti si de mestesugari din regiunea subcarpatica apuseana. Surprins cu o acuitate analitica de exceptie, momentul social-istoric caracteristic este reprezentat de ridicarea burgheziei comerciale din oraselele de prin partile Aradului, al carei prototip este intruchipat de Mara, vaduva apriga si tenace, care, in ambitia ei de a fi un perfect "cap de familie", stiind ce e odihna si facand abstractie de ea insasi, actioneaza cu dibacie si perseverenta pentru a strange cat mai multa avere pentru copii, "saracutii mamei". In acest cadru se infiripa tulburatoarea poveste de iubire intre Persida si Hubarnatl, doi tineri de natii diferite. Pare a fi o reeditare a dramei lui Romeo si a Julietei, dar cu alte date si alt substrat psiho-social, pentru ca de data aceasta, in locul celor doua lumi incapabile de a vibra in fata intenselor trairi launtrice, se izbesc altfel de "pietre tari": dragostea si rigiditatea traditiei.