In lectura Mihaelei Radulescu, "minciunile femeilor" capata nuante pe care este posibil ca vocea interioara a cititorului, neutra, sa nu le sesizeze. Exista un soi de "complicitate" intre voce si personaje, o afinitate recognoscibila dupa primele fraze rostite. Mihaela Radulescu confera textului Ludmilei Ulitkaia ceva din personalitatea sa. Femeile mint cum respira, spune Ludmila Ulitkaia. Mai ales cele care au darul fabulatiei. Minciunile lor sunt gogonate, unele sunt frumoase, rod al unei fantezii debordante, altele sunt urate, "schioape", ascund adevaruri crude. Cand mint, femeile povestesc istorii personale, caci minciuna traita si spusa cu lacrimi în ochi, ca sa înduioseze, devine credibila pentru naivi. "Minciunile femeilor sunt adorabile, cata vreme le iubesti. Sunt delicate ca batistele cu care-si sterg lacrimile. Si sunt atat de creative cateodata, incat te intrebi sincer de ce sa le mai pui la indoiala. Minciunile femeilor au menirea de a le face viata mai interesanta exact acolo unde adevarul o banalizeaza. Am citit povestea exact cu intonatia cu care as fi... mintit un barbat." (Mihaela Radulescu). Audiobook-ul contine o introducere a autoarei si prima confesiune - "Diana" - din romanul Ludmilei Ulitkaia