Această culegere de eseuri, despre care se presupune că sînt preluate din "jurnalul autorului", aşa cum o dovedeşte şi titlul, îşi propune adoptarea unei poziţii critice biciuitoare în faţa a diverse stări de lucruri ce frămîntă viaţa, omul, omenirea în general. Eseurile lui Alexandru Mirescu, scrise într-o notă ironic acuzatoare, abordează tematici diverse, evidenţiind cu precădere o stare de conştiintă conflictuală, fapt ce l-ar putea frapa pe cititor. Ca un abur translucid, rămîn în egală măsură pregnante blazarea şi scepticismul scrierilor sale. Toate aceste caracteristici converg spre o investigaţie a dramatismului existenţei umane, văzută cu ochii moralistului de tip cioranian.Alexandru Mirescu s-a născut în 1935 la Brăila. Ciclul primar îl urmează la şcoala catolică germană "Sf. Iosif". Regimul sever al acestei şcoli îi va fi util în călăuzirea sa intelectuală. Înscriindu-se la liceul "Sfîntul Sava", încă îi mai găseşte predînd aici pe profesorii de dinainte de schimbarea regimului, după vechea programă şcolară. Deşi tentat de o carieră umanistă, mama sa îl sfătuieşte să urmeze cursurile Facultăţii de stomatologie din Bucureşti. Devenind medic stomatolog, profesează această meserie în provincie şi în Bucureşti, vreme de 22 de ani. Este o fire ambiţioasă şi într-un fel rebelă. Neputînd să mai suporte atmosfera de teroare şi suspiciune din ţară, în 1982, Alexandru Mirescu părăseşte ţara legal, stabilindu-se în SUA, împreună cu soţia şi cu fiica sa. Traversînd o perioadă mai grea din punct de vedere financiar, îşi obţine titlul de doctor în Biologie la Arizona State University. Lucrează ca profesor în colegii din statul Arizona. Timpul liber şi-l petrece citind şi scriind. Pe cînd se afla încă în ţară, lucrează şapte ani la un roman autobiografic, intitulat "Uriaşa colivie", terminat înainte de plecare. anuscrisul a fost în cele din urmă confiscat de Securitate, în absenţa sa. Alexandru Mirescu debutează tîrziu, cu volumul de aforisme "Antinomia desuetudinii". Acesta se constituie într-o investigaţie singulară privind dramatismul existenţei umane, văzută cu ochii moralistului, însă într-un registru sceptic, în care fiecare acţiune, fiecare gest nu poate fi judecat decît făcînd apel la o etică superioară.