Am dorit, inca din vremea cand am inceput sa ma joc cu visele si cuvintele, sa inchin un poem copilariei... adica jocului cu iezii si mieii, cu puii de gaina, sau de rata, abia iesiti din oua, precum si jocului cu alti copii cu care colindam padurile si ridicam scari din hohote de ras pana ajungeam la Dumnezeu... |
Doamne, cat de mult am dorit sa inchin un poem frumosului si binelui din trinitatea divina a copilariei: TATA, MAMA si EU... si am mai dorit ca in acel poem sa ma inchin oamenilor care pot si stiu cum sa pazeasca jocurile copilariei, mai ales celor care stiu sa rada si sa planga impreuna cu copiii... De cand am cunoscut-o pe Elza, am inteles adevaratul farmec al copilariei si al vietii... Doamne, oare de ce unii oameni renunta atat de usor si de timpuriu la farmecul sfant al copilariei? Am dorit din adancul sufletului sa scriu un astfel de poem... dar au venit razboiul si cumplitele calvaruri ale fascismului si comunismului... am auzit explodand bombe ucigase, am vazut, prin celule si lagare ale mortii oameni chinuindu-se torturati sau murind langa mine, am vazut iezi, miei si alti pui ucisi cu salbaticie de oameni si alti lupi,... am vazut-o pe Elza murind rapusa de gloante,... dar am vazut-o si reinviind din dragoste... Am dorit, de cand ma stiu, o lume mai buna si mai frumoasa pe intregul pamant pe care l-am cutreierat... in vis... Niciodata insa si nicaieri nu mi s-au implinit visele... Am visat mereu zadarnic... Poate datorita acestei dureroase ratari m-am facut frate de cruce cu Hristos... Port, totusi, o mare mangaiere in suflet: poate maine, sau peste un sfert din vesnicia rezervata de Tatal ceresc acestei lumi, din cenusa viselor mele se va naste o noua Elza, intrupare a binelui si frumosului omenesc. Iar daca a murit prea de timpuriu copilaria mea, va ramane sa traiasca dupa mine, in scurta vesnicie cat ii va mai fi dat sa traiasca aceasta lume, Elza, iubita mea din vis... Si, poate, alaturi de Elza, de Dumnezeu si de copii si pui, altcineva va reusi sa inchine copilariei cel mai frumos poem... Autorul |