Sfecla roşie este un remediu fitoterapeutic cunoscut din cele mai vechi timpuri. Despre utilizarea curativă a acesteia se amintea în lucrările lui Avicenna (sec XI), deşi, în realitate, încă din antichitate oamenii erau trataţi cu ajutorul ei. Forţa vitală, tămăduitoare, a plantei nu a secat o dată cu trecerea timpului – şi în prezent multe persoane îşi recapătă sănătatea graţie tratamentului cu sfeclă roşie.
Majoritatea populaţiei întrebuinţează sfecla roşie doar ca pe un produs alimentar accesibil. Prea puţini sunt cei care se gândesc şi la însuşirile curative ale plantei – în condiţiile unei subalimentări cronice, caracteristicile curative au trecut pe un plan secundar. O astfel de atitudine faţă de sfecla roşie poate fi explicată şi prin faptul că în literatura de specialitate informaţiile despre planta respectivă sunt sumare. Până în prezent nu a apărut nici o carte care ar trata exhaustiv tema terapiei cu sfeclă roşie. S-au editat diverse cărţi, în care se vorbeşte despre calităţile curative ale lămâii, cepei, usturoiului însă n-a văzut lumina tiparului nici o carte dedicată uneia din cele mai răspândite culturi agricole – sfecla roşie.
Nu putem decât să ne întrebăm: cu ce este ea mai rea decât alte culturi agricole?
S-a văzut că, practic, sfecla nu cedează cu nimic în faţa altor culturi. Componenţa chimică bogată condiţionează folosirea pe larg a sfeclei în cazul unui număr mare de afecţiuni. Uneori sfecla le ajută bolnavilor atunci când alte tratamente nu mai pot fi de folos. Acest fapt se explică şi prin mulţimea de reţete (pe bază sfeclă roşie) de care beneficiază medicina netradiţională.