„Mai intii furioasa, apoi deceptiva si la urma blazata, dar intotdeauna intr-o scriitura franca, de acuta autenticitate a starilor, zice Ion Pop (in prefata la O persoana serioasa,Limes, 2004) ca ar fi dialectica pasilor facuti de Letitia Ilea in primele sale trei carti. Ei bine, Blues pentru cai verzi, desi nu e o sinteza, le aduna pe toate trei si le sublimeaza/le comprima intr-o stare de pustiu existential atit de concret hasurat incit contureaza una din cele mai deprimate – si deprimante – viziuni din poezia noastra actuala. Daca sint, azi, poeti bacovieni, Letitia Ilea e primul dintre ei. Si e primul pentru ca ajunge la neantul existential bacovian fara recurs la intertextualisme. Blues pentru cai verzi e un exercitiu de exorcizare a acestui pustiu total, pustiu ce videaza nu doar viata, ci si moartea. Nu e o carte de citit.” (Al. Cistelecan)

„Un sentiment acut al timpului, constiinta zadarnicei si a golului care rinjeste din spatele tuturor lucrurilor le confera poemelor mai recente ale Letitiei Ilea o incarcatura de tragic. De la ironia dezabuzata a unui spirit sceptic si obosit, poeta trece acum la o lirica a vidului ontologic si a golurilor de timp, in care moartea este omniprezenta. Firescul, lipsa gesturilor afectat-patetice, a stridentelor de orice fel o fac pe Letitia Ilea mai convingatoare ca niciodata, in rolul acestei Cenusarese beckettiene, care vietuieste parca in nisipul unei uriase clepsidre si tinde sa devina ea insasi in cele din urma nisip.”