Tranziţia României către o democraţie consolidată a dus la o serie de aşteptări şi cerinţe noi la adresa guvernelor, pe care acestea nu au reuşit să le satisfacă. Administraţia mai are nevoie de timp, pentru a se adapta şi a satisface noile cerinţe ale cetăţenilor.

Actuala criză financiară mondială prin care trece şi România a fost dublată de o nouă creştere a ponderii cheltuielilor publice, ce a pus din nou sub semnul întrebării amploarea şi organizarea sectorului public. La aceasta s-a adăugat nemulţumirea crescândă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor sectorului public. Tot mai mulţi cetăţeni consideră calitatea serviciilor publice ca fiind insuficientă: calitatea slabă a serviciilor sanitare, întârzierile şi accidentele din domeniul transportului, lipsa cadrelor din învăţământ şi sectorul medical în mediul rural au fost teme în dezbaterea publică. Temele de mare actualitate au fost responsabilitatea faţă cetăţeni, reformarea sistemului de salarizare, de pensii şi de asigurări medicale, raţionalizarea activităţii guvernamentale şi îmbunătăţirea eficacităţii şi calităţii serviciilor publice.

întrebarea de bază care se pune în această lucrare este dacă reforma este încă necesară, având în vedere faptul că România a evoluat de la statutul de dictatură comunistă, înainte de 1989, la cel de membru al UE, în 2007. Această evoluţie nu s-ar fi putut realiza fără demararea unor reforme importante, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

Punctul-cheie al reformei statului este reforma administrativă, care trebuie privită ca un proces continuu de schimbare şi adaptare la evoluţia societăţii şi a valorilor spaţiului administrativ european. O administraţie publică fiabilă, cu rotiţe bine unse, reprezintă o condiţie importantă a creşterii economice sustenabile.

Punerea efectivă în practică a unor politici guvernamentale eficace presupune o structură nouă a administraţiei publice, mecanisme şi metode moderne de management public care să asigure o eficienţă sporită a utilizării resurselor limitate.

Administraţia publică din România trebuie să-şi întărească continuu capacitatea administrativă de aplicare a aquis-ului comunitar, să-şi adapteze structura pentru a face faţă cerinţelor integrării în UE, să încorporeze schimbarea şi să-şi îmbunătăţească permanent viziunea şi modul său de lucru.

Lucrarea de faţă îşi propune, în prima şi a doua parte, să prezinte tuturor celor interesaţi, studenţi şi funcţionari publici, deopotrivă, structura politică şi administrativă actuală a României, depăşind însă cadrul constituţional actual şi plasând-o într-un context european mai larg, precum şi aspecte privind finanţarea colectivităţilor locale. în partea a III-a au fost abordate aspecte privind resursele umane din administraţia publică, privind drumul parcurs de România pentru integrarea în spaţiul administrativ european, precum şi aspecte ale reformei administraţiei publice din ţările europene şi din România, în vederea întăririi capacităţii administrative.

Autoarea