CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Produsul cu id 162391 a fost adăugat în coșul de cumpărături!
Hidrologie
Hidrologie
Pret de lista: 4500
Preț: 3825
Reducere: 675 lei (15%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 10 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 162391
Autor(i): Ion Pisota, Liliana Zaharia
Editura: Editura Universitara
Anul aparitiei: 2011
Nr. pagini: 256 pagini
Categorii: Stiinta / Tehnica, Carti
Apa reprezintă unul din elementele naturale indispensabile existenţei lumii vii. Ea are are un rol fundamental în desfăşurarea proceselor naturale (fizico-chimice, biologice, climatice, în modelarea reliefului) şi a activităţilor social-economice, constituind un mijloc important de comunicaţie şi de apărare, o materie primă pentru industrie, o sursă apreciată pentru energie, pentru irigarea culturilor, alimentarea populaţiei.


Prin diferitele ei forme de manifestare şi prin larga răspândire pe care o are, apa alcătuieşte unul dintre cele mai extinse învelişuri ale Terrei, cunoscut sub numele de HIDROSFERĂ. Acesta se află în relaţii de interacţiune şi influenţă reciprocă cu celelalte sfere ale Pământului (atmosfera, litosfera şi biosfera).


Ştiinţa care se ocupă cu studiul diferitelor unităţi acvatice, cu fenomenele şi procesele dinamice, fizice şi chimice specifice acestor unităţi, precum şi cu modul de folosinţă a apelor pentru diferitele necesităţi social-economice este HIDROLOGIA. Ea este definită pe scurt ştiinţa apelor sau ştiinţa care studiază hidrosfera.


în cadrul Hidrologiei, pot fi distinse două mari domenii: hidrologia mărilor şi oceanelor şi hidrologia uscatului sau hidrologia continentală. Prezentul curs, cu excepţia primei părţi, se referă la hidrologia continentală şi abordează probleme specifice pentru cinci dintre subdomeniile sale majore, şi anume: potamologia (studiază apele curgătoare, dinamica lor, regimul scurgerii şi parametrii hidrologici care le sunt caracteristici, bazinele hidrografice, proprietăţile fizico-chimice ale apei râurilor); limnologia şi telmatologia (se ocupă cu studierea genezei şi evoluţiei unităţilor lacustre, bălţilor şi mlaştinilor, a caracteristicilor fizice şi chimice ale apei, precum şi a dinamicii şi procesele de sedimentare din cuprinsul acestor unităţi acvatice); glaciologia (cercetează modul de formare a gheţarilor, dinamica, acţiunile lor de eroziune, transport, acumulare, tipurile de gheţari şi răspândirea lor); hidrogeologia (studiază caracteristicile straturilor acvifere, evoluţia suprafeţelor piezometrice, circulaţia apelor subterane, modalităţile de explorare şi exploatare a acviferelor).


Lucrarea de faţă se adresează, în principal, studenţilor de la diferitele domenii şi specializări din cadrul Facultăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti, ce urmează atât cursurile la zi, cât şi formele de învăţământ Deschis la Distanţă (IDD) organizat de CREDIS şi de învăţământ cu Frecvenţă Redusă (IFR). în acelaşi timp, lucrarea poate fi utilă profesorilor de geografie din învăţământul preuniversitar în vederea pregătirii pentru obţinerea diferitelor grade didactice, precum şi tuturor celor interesaţi de domeniul hidrologiei.


Prezentul curs constituie o nouă ediţie, revizuită şi completată, a lucrărilor anterioare de HIDROLOGIA USCATULUI publicate în anul 2003 de editurile Universitară şi Credis. Completările constau, în principal, în introducerea la sfârşitul părţilor majore a unor teme şi lucrări practice adecvate anumitor probleme din conţinutul temei. în acelaşi timp, actuala ediţie reprezintă o variantă sintetizată a cursului de HIDROLOGIE publicat în 2001 şi 2002 de Editura Universităţii din Bucureşti şi pe care îl recomandăm pentru completarea informaţiilor.


Cursul este structurat în patru părţi principale, care acoperă problematica esenţială a hidrologiei continentale: I. Probleme generale de hidrologie; II. Apele subterane (Hidrogeologie); III. Hidrologia râurilor (Potamologie); IV. Noţiuni de limnologie, telmatologie şi glaciologie. Capitolele au fost prevăzute la final cu întrebări recapitulative de autoevaluare, care să permită studenţilor pe de o parte să-şi verifice modul în care au înţeles şi şi-au însuşit informaţiile de bază cuprinse în capitolul respectiv, iar pe de altă parte, să-şi fixeze aceste informaţii. în scopul evidenţierii termenilor importanţi, de reţinut, ei au fost redactaţi cu caractere diferite (aldine, italice, aldine italice). De asemenea, la sfârşitul fiecăreia dintre cele patru părţi majore au fost realizate sinteze ale noţiunilor şi termenilor importanţi, care să permită o dată în plus studenţilor recapitularea şi fixarea lor şi în final, însuşirea lor temeinică.


întrucât activitatea proprie de investigare este deosebit de importantă în dobândirea şi înţelegerea cunoştinţelor, iar hidrologia presupune numeroase activităţi practice, în cadrul cursului sunt propuse unele teme de control. Acestea îi pun pe studenţi în situaţia fie de a dezvolta problematica prezentată în curs prin consultarea unor materiale suplimentare, fie de a aplica concret unele cunoştinţe teoretice expuse în curs, prin rezolvarea unor probleme ce presupun calcule şi măsurători asupra unor parametri morfohidrologici. Realizarea temelor de control este bazată în mare măsură pe consultarea lucrărilor practice incluse la sfârşitul temelor majore ale cursului, lucrări ce conţin exemple detaliate de rezolvare a unor probleme practice.


Sperăm că parcurgerea acestui curs va permite studenţilor să-şi însuşească în condiţii optime cunoştinţele de bază din domeniul hidrologiei continentale şi le va trezi interesul pentru aprofundarea acestui domeniu atât de important pentru existenţa umană.

Alte carti comandate impreuna cu HIDROLOGIE:
Ecologie si protectia mediului
84.00 lei
Stoc furnizor
Alte carti de ION PISOTA:
Stoc epuizat
Stoc epuizat
Alte carti de LILIANA ZAHARIA:
Alte carti din aceeasi categorie:
Microelemente. Cuprul
47.00 lei
Stoc furnizor
Novacenul. Viitoarea epoca a hiperinteligentei
15.00 10.96 lei -27%
Stoc limitat!
Alte carti de la UNIVERSITARA:
Macroeconomie intermediara
26.25 22.31 lei -15%
Stoc limitat!
Economia comertului - teste grila
2.29 1.94 lei -15%
In stoc
25.00 21.25 lei -15%
Stoc furnizor
35.00 29.75 lei -15%
Stoc furnizor
NOUTĂŢI
Imoralistul
27.00 lei
Stoc limitat!
Tehnici si proceduri in anestezie si terapie intensiva
Figurina Disney Wish - Valentino
21.78 lei
Stoc limitat!
Figurina Disney Wish - Star
21.11 lei
Stoc limitat!
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL