CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Produsul cu id 172201 a fost adăugat în coșul de cumpărături!
Propaganda comunista in Romania (1948-1953)
Propaganda comunista in Romania (1948-1953)
Pret de lista: 4500
Preț: 2925
Reducere: 1575 lei (35%)
  • Carte în stoc
  • Livrare estimativă în 2 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 172201
Autor(i): Eugen Denize
Editura: Editura Cetatea de Scaun
Anul aparitiei: 2011
Nr. pagini: 400 pagini
Tip coperta: tare
ISBN: 978-606-537-076-0
Categorii: Politica, Comunism, Carti
editia a II-a, adaugita, cartonata, imagini de arhiva, adaugita cu 80 de pagini, anexe documentare, stenograme, indice.

Volumul de faţă este deja un reper istoriografic, o lucrare canonică, de neevitat pentru cel care studiază arsenalul persuasiunii şi terorii ideologice totalitare din anii 1940 şi 1950. Atunci când Eugen Denize a realizat documentarea pentru această carte, însemnate fonduri arhivistice privitoare la instituţiile de propagandă erau închise. însă temele şi direcţiile de cercetare iniţiate inclusiv de Eugen Denize i-au determinat pe diverşi istorici să continue demersurile în sensul declasificării unor dosare păstrate în fosta Arhivă a Comitetului Central al PCR. între timp, accesul la arhiva Secţiei de Propagandă şi Agitaţie este liber atât datorită insistenţei Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, cât şi politicii de transparenţă inaugurate după momentul iulie 2007 de conducerea Arhivelor Naţionale.

Eugen Denize, care şi-a întemeiat volumul pe semnificative surse istorice de arhivă (provenite cu precădere din fondul Microfilme al Arhivelor Militare Române), presă şi literatură secundară, sprijină ideea potrivit căreia comunismul românesc a fost, de la bun început şi fără întrerupere, o întreprindere malefică. Propaganda a jucat un rol aparte, amplu documentat, iar structurile instituţionale ale Agitprop-uluidin România jdanovismului cultural beneficiază de o tratare atentă, fără ca personalităţile comuniste care le-au patronat să fie neglijate. Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu sunt în mod inevitabil personaje principale ale cărţii. Secondantul lor, Mihail Roller, este surprins de E. Denize în rolul de cenzor al istoriografiei române; însă autorul nu pare să îl singularizeze. De fapt, a existat o întreagă echipă patronată de M. Roller. Meticulozitatea cu care E. Denize analizează fenomentul cenzorial din istoriografia română contrastează cu spiritul meschin cu care astăzi istorici formaţi în anii naţional stalinismului utilizează conceptul de „neorollerism“ pentru a-l aplica în mod oneros unor colegi de breaslă incomozi.

dr. Cristian Vasile

... A convinge întreaga lume că negrul este alb… Dintre toate instituţiile create sau controlate de regimurile totalitare, cea a propagandei este de departe cea mai interesantă, pentru că, mai presus de orice, obiectul muncii sale este mintea umană. Istoricul Eugen Denize şi-a asumat sarcina dificilă şi migăloasă de a demonta, cu minuţiozitatea istoricului de şcoală veche, acest infernal aparat al înşelăciunii care a fost propaganda comunistă şi a arăta tuturor resorturile sale interne şi raţiunile din spatele lui. Pentru a înţelege cum ţăranul harnic şi priceput din satul românesc a devenit „chiaburul” odios şi cum crima devenea un gest moral conform principiilor „revoluţionare”, această carte este esenţială.

dr. Cezar Stanciu

Potrivit lui Eugen Denize, obiectivul general al propagandei comuniste în România a fost acela de a consolida puterea noului regim, în vreme ce obiectivele sale specifice au fost realizarea „revoluţiei culturale” şi formarea „omului nou”. Scopul său a fost câştigarea adeziunii maselor faţă de noul regim. Prin propagandă, notează autorul, „puterea comunistă a încercat să corupă minţile şi sufletele românilor, să-i rupă de trecutul lor şi să-i transforme în oameni noi”. Cu toate acestea, Eugen Denize admite că principalul mijloc prin care regimul comunist a ajuns şi s-a menţinut la putere a fost „represiunea brutală”, în vreme ce propaganda doar a secondat, a însoţit acest fenomen.

Lucrarea istoricului Eugen Denize constituie o prezenţă obligatorie în lecturile oricărui specialist sau nespecialist interesat de perioada de început de regimului comunist din Romania, în general, sau de subiectul propagandei în Romania, în particular.

dr. Elena Dragomir

Alte carti comandate impreuna cu PROPAGANDA COMUNISTA IN ROMANIA (1948-1953):
Alte carti de EUGEN DENIZE:
45.00 29.25 lei -35%
Stoc furnizor
Alte carti din aceeasi categorie:
Mass-media si democratia in Romania postcomunista (ed. a II-a)
86.70 78.03 lei -10%
Stoc furnizor
Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali. Teatru
39.00 35.10 lei -10%
Stoc furnizor
Alte carti de la EDITURA CETATEA DE SCAUN:
Raportul dintre arta mobiliera si parietala paleolitica
8.00 5.20 lei -35%
Stoc limitat!
Sedimentologie si micromorfologie. Aplicatii in arheologie
22.00 14.30 lei -35%
Stoc limitat!
NOUTĂŢI
Imoralistul
27.00 lei
Stoc limitat!
Tehnici si proceduri in anestezie si terapie intensiva
Figurina Disney Wish - Valentino
21.78 lei
Stoc limitat!
Figurina Disney Wish - Star
21.11 lei
Stoc limitat!
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL