Ion I. Croitoru(n. 29 martie 1968), alias Marian Croitoru, este asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Valahia din Târgovişte. A urmat şcoala generală în comuna Pietrari (jud. Dâmboviţa), liceul Ienăchiţă Văcărescu la Târgovişte (1982-1985), Seminarul Teologic Ortodox la Bucureşti (1985-1990). Este licenţiat în teologie ortodoxă al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti (1994), are titlul de master în teologie sistematică (1995) obţinut la aceeaşi Facultate şi este doctor al Facultăţii de Teologie a Universităţii Kapodistriene din Atena, în cadrul Secţiei de Studii Patristice, Istoria Dogmelor şi Simbolică (2007). Formaţia intelectuală şi-a completat-o în centre universitare din Franţa (Besançon, Paris, Orléans), Anglia (Londra, Birmingham) şi Grecia (Atena). A publicat lucrări de specialitate atât în ţară, cât şi în străinătate. A prezentat cititorilor români renumiţi teologi şi profesori greci contemporani, prin traduceri din scrierile lor.

De-a lungul secolului trecut, mai ales în cea de a doua jumătate a acestuia, cercetările românilor privind trecutul lor istoric şi spi­ri­tual au fost mai puţin sau mai mult obiective, datorită îngră­dirii impuse de ideologia comunistă. Totuşi, în revistele şi periodicele Patriarhiei Ro­mâne, dar şi în alte publicaţii din ţară sau din străinătate, au fost tipărite numeroase studii documentare, articole şi recenzii, unele aducând lămuriri asupra trecutului spiritual al românilor, fără să fie epuizate, însă, izvoarele privind existenţa neamului românesc.

Se cuvenea, aşadar, îndeosebi după decembrie 1989, reluarea marilor teme ale trecutului etnic şi spiritual al poporului român, pe bazele noilor informaţii şi studii, cercetarea lor în sinteză, dar şi în amănunt, pentru ilustrarea rolului nea­mu­lui românesc de-a lungul veacurilor.

O asemenea lucrare este şi teza de doctorat a domnului Ion Croitoru, asis­tent universitar al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Valahia (Târ­go­vişte). Susţinută la 13 decembrie 2007, după o perioadă îndelungată de studii şi cercetări la diferite biblioteci din Grecia, România, Franţa, Anglia, etc., în cadrul Sec­ţiei de Studii Patristice, Istoria Dogmelor şi Simbolică, care face parte din De­par­­tamentul Teologic al Facultăţii de Teologie a Universităţii Kapodistriene din Atena, primind calificativul maxim summa cum laude, această teză, al cărei titlu iniţial a fost: Ortodoxia şi Apusul în tradiţia spirituală a României. Disputele teo­logice protestante din secolul al XVII-lea, vede acum lumina publicităţii şi în limba română, cu titlul schimbat la sfaturile profesorilor referenţi: Ortodoxia şi Apu­sul în tradiţia spirituală a românilor. Unitatea Ortodoxiei şi apărarea cre­din­ţei ortodoxe în faţa propagandei protestante din secolul al XVII-lea.

Importanţa studiului constă în abordarea istoriei spirituale a neamului românesc de la începuturile lui, arătându-se identitatea zestrei spirituale moştenite de români şi luptele duse de ei atât pentru păstrarea acestei identităţi, care o do­mi­nă pe cea etnică, cât şi pentru apărarea ţării lor, dar şi a Europei Apusene, de pericolul ocupării otomane, subliniindu-se rolul pe care ei l-au jucat în sprijinirea Ortodoxiei de pretutindeni şi contribuţia lor la apărarea credinţei ortodoxe în faţa propagandei protestante din secolul al XVII-lea, fără să se renunţe la spiritul ecumenic şi de toleranţă religioasă.

Desigur, acestea sunt numai câteva teme, pe lângă multe altele, pe care cititorul le poate afla în paginile acestei vaste lucrări, care prezintă, de fapt, pagini din istoria Ortodoxiei trăită în simbioza conlucrării dintre neamurile ortodoxe, dincolo de barierele limitate ale Naţionalismului, care avea să se impună din secolul al XVIII-lea, şi unite prin mărturisirea aceleaşi credinţe apostolice şi patristice, într-o epocă a conflictului dintre Apus şi Răsărit, adică dintre inovaţie şi Tradiţie, cu alte cuvinte, dintre cunoaşterea prin raţiune şi cea prin credinţă.

Această teză de doctorat aduce înaintea celor care se apleacă asupra cercetării Ortodoxiei şi a trăitorilor acesteia, dimensiuni şi situaţii ale luptei de apă­rare a credinţei ortodoxe în faţa momentelor de crize spirituale provocate nu de adepţii acestei credinţe, ci tocmai de aceia care, dintr-un motiv sau altul, se aflau rupţi de Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească. De aceea, apă­ra­rea învăţăturii apostolice şi patristice a fost făcută de poporul român de pe poziţia împlinirii scopului pentru care a fost creat omul de către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, adică trăirea în adevăr şi ajungerea la asemănarea cu El, astfel că exemplul celor de atunci să ne fie nouă, celor din acest timp, îndemn şi pildă de urmat.

Prin urmare, pentru ca roadele acestei lucrări să fie accesibile şi cititorilor români, mai ales că un alt merit ce revine acestui studiu este şi acela că deschide noi drumuri şi îndemnuri pentru cercetări şi aprofundări ale temelor expuse, binecuvântăm tipărirea acestei teze şi în limba română, iar din partea autorului ei se aşteaptă alte studii şi lucrări de aceeaşi valoare şi amploare.

†Prof. Univ. Dr. Nifon,

Arhiepiscop şi Mitropolit