„Anatomia cenzurii” este o carte ce produce un teribil disconfort cititorului – te vezi nevoit să priveşti un cadavru – cel al Cenzurii – ce ar putea învia, în orice moment, dacă susţinătorii democraţiei vor aţipi.

Este corpul cenzurii instituite de ocupanţii ruşi, împreună cu oportuniştii adunaţi de miri unde, indiferent de etnii şi de convingeri, în intervalul 1944-1947. Adică instituţia ce a mutilat pentru zeci de ani cultura română, jurnalismul fiind una dintre ţintele predilecte. Pentru că teama de presă a rămas un indiciu indubitabil al ilegitimităţii, indiferent de epocă, regim, context. Este teama de pluralism, de adevăr, de îndoială.

Găsesc acestei cărţi mai multe merite. Mai întâi, autoarea a utilizat un lăudabil corpus de documente de arhivă. Sper că numeroasele şi relevantele documente la care a apelat, vor pune punct opiniilor liricoide despre cenzură, exprimate deseori. Lucrarea invită la consultarea „urmelor”, la un episod factual, nonevaluativ - cei ce urăsc factologia istorică sunt, cel mai adesea, oameni care nu au intrat niciodată în arhive. Ei nu află, pur şi simplu ştiu.

Apoi, cartea reprezintă o disecţie a mecanismelor reprimării pluralismului informaţional, o demonstraţie a faptului că cenzura a fost o pârghie în mecanismul de dobândire, de menţinere şi distribuire a puterii politice. Interesante îmi par aici etapele identificării şi sancţionării oponentului politic, ce a fost, pe rând, fascist, profascist, legionar, antidemocrat, antisovietic, apoi sabotor şi reacţionar. Orice imaginaţia a oferit, a fost folosit pentru lichidarea adversarului politic, iar lucrarea demonstrează încă o dată ilegitimitatea regimului comunist – el se instituie şi se menţine prin lichidarea celui ce îl contrazice. Un regim obsedat de unanimitate, ceea ce-i face existenţa dramatică, tensionată, plină de ridicol – trebuie să demonstreze că nici-o altă opinie nu îşi are locul în spaţiul public, în afara celei declarate de el ca fiind valabilă.

Şi pentru că pomeneam de ridicol, a se vedea „Solemnitatea (!) desfiinţării cenzurii poştale”, din 16 ianuarie 1946… Ca şi când printr-o altă solemnitate, cenzura fusese înfiinţată. Revizuire, suprimare, dezinfectare, lichidare, epurare, denazificare, defascizare, democratizare – iată o parte dintre conceptele polare utilizate în perioada evocată, concepte ce au generat adevărate competiţii ale distrugerii culturii autohtone – milioane de exemplare de cărţi, reviste, hărţi, fotografii vor fi arse.

Autoarea aduce aici multe informaţii inedite, ori puţin cunoscute, obţinute fie din statisticile oficiale, fie prin analiza secundară, ceea ce sporeşte relevanţa ştiinţifică a cărţii.

Marian Petcu

"A patra putere în stat", "Câinele de pază al democraţiei" iată doar două din cele mai comune afirmaţii la adresa mediei care ne fac să fim de fiecare dată sensibili la orice atac asupra ei sau orice îngrădire a presupusei sale libertăţi. în mod evident, libertatea presei nu a fost niciodată visul analfabeţilor şi nici cel al celor care au promovat şi slujit regimuri autoritare sau totalitare. într-o bună măsură presa a jucat pentru democraţie rolul unui "barometru", bine calibrat, care a dat mereu răspunsuri credibile vis a vis de celeritatea, transparenţa, toleranţa regimurilor caracterizate drept democratice în spiritul democraţiei liberale. Fără a fi reducţionişti putem afirma că la temelia oricărei societăţi democratice, alături de drepturile imprescriptibile ale omului, nu poate şi nu trebuie să stea altceva decât libertatea cuvântului şi cea a opiniei. Spus în cazul nostru în două cuvinte: libertatea presei.

Cătălin Turliuc

Prezenta lucrare vine să completeze un domeniu faţă de care istoriografia română postdecembristă a manifestat, în mod justificat de altfel, o apetenţă deosebită: metodele şi strategiile prin care regimul comunist a fost impus în România după cel de-a doilea război mondial. Anii 1945-1947 au reprezentat o ruptură radicală cu trecutul şi evoluţia politică, socială, economică, culturală, a României, ducând la apariţia unui regim străin de tradiţiile şi interesele românilor, dar care le-a dominat viaţa mai bine de patru decenii. Modul în care Partidul Comunist a obţinut puterea în România (şi nu numai) reprezintă o adevărată lecţie de manipulare în domeniul ştiinţelor politice şi, în acest sens, presa a jucat un rol fundamental. Volumul de faţă studiază mijloacele şi modalităţile prin care presa de tradiţie democratică din România a fost suprimată, prin diverse forme de presiune, pentru a fi apoi utilizată în scopul facilitării ascensiunii la putere a Partidului Comunist.

Cezar Stanciu