Lumea ca voinţă şi reprezentare (vol. I)

„Viaţa este o afacere care nu-şi acoperă costurile.“ (Arthur SCHOPENHAUER)

„Dacă ceea ce spune Schopenhauer nu va fi niciodată uitat, asta ţine probabil de faptul că ceea ce el spune nu e legat de cuvintele pe care le foloseşte; cele spuse ar putea fi foarte bine redate şi cu alte cuvinte – dar va râmâne totuşi, dincolo de asta, un sâmbure de simţire, o trăire a adevărului atât de satisfăcătoare, de indestructibilă şi de invulnerabilă, atât de autentică cum n-am mai aflat nicăieri altundeva în filozofie. Te ajută atât să trăieşti, cât şi să mori, şi mai ales să mori: îndrăznesc să afirm că adevărul rostit de Schopenhauer, prin satisfacţia pe care ţi-o aduce, te ajută să faci faţă în ceasul de pe urmă – şi asta fără nici un chin, fără vreun efort de gândire, fără cuvinte.“ (Thomas MANN)

„Degeaba privirile noastre caută vreo singură rădăcină din care s-ar înălţa un trunchi puternic, vreo palmă de pământ rodnic şi sănătos: pretutindeni praf, nisip, încremenire, moarte lentă. Un om rătăcit în acest pustiu, singuratec şi fără speranţă, nu şi-ar putea găsi un simbol mai nimerit decât pe cavalerul întovărăşit de Moarte şi de Diavol, aşa cum l-a desenat Dürer, cavalerul în platoşă, cu privirea aspră, care, singur cu calul şi cu câinele său, îşi urmează impasibil drumul de groază, fără să-i pese de înspăimântătorii lui tovarăşi, dar fără nici o speranţă. Schopenhauer al nostru a fost acel cavaler al lui Dürer: era lipsit de orice speranţă, dar dorea adevărul. Nimeni nu se poate asemui cu el!“ (Friedrich NIETZSCHE)

„Schopenhauer e dintre autorii aceia care nu vor avea a se teme de soarta celor ce scriu de azi pe mâine. E drept că multă lume va fi jignită la citirea cărţilor lui, îndeosebi toţi aceia care fac din scris şi învăţătură o meserie; dar lumea va ajunge a se împăca cu multe dintre învăţăturile pesimiste ale filozofului.“ (Mihai EMINESCU)

„Din tot ce a scris şi a gândit Schopenhauer, vii rămân numai revărsările sale de umoare. [...] Ceea ce rămâne dintr-un gânditor este temperamentul său, adică tot ce face atunci cînd uită de sine; un filozof amuză, derutează, interesează tocmai prin contradicţii, prin capricii, prin reacţiile imprevizibile şi incompatibile cu liniile fundamentale ale gândirii sale.“ (Emil CIORAN)

Arthur Schopenhauer

Lumea ca voinţă şi reprezentare (vol. II)

„Lumea ca voinţă şi reprezentare este fără-ndoială, pentru cultura română modernă, cartea cărţilor de filozofie. Nu numai prin Eminescu, ci şi prin filozofii de profesie, ea ne-a mijlocit contactul cu întreg idealismul german ce începe cu Kant. Iată că a venit momentul ca această carte să apară, pentru prima oară, într-o traducere românească integrală. Desigur, pe măsură ce o vom citi, vom descoperi de fapt că o recitim, dat fiind că multe dintre ideile ei au intrat de atâta vreme în universul nostru cultural.
Scrierea tumultuosului Schopenhauer îndeamnă la lectură acum ca şi altă dată, căci este opera unui tenace metafizician, dublat de un mare scriitor. Paginile sale despre geniu sau despre nebunie, despre «metafizica muzicii» sau despre «metafizica iubirii între sexe» sunt pline de forţă şi fascinante aşa cum au fost întotdeauna, căci poartă pecetea unui temperament din care s-a născut o întreagă viziune despre lume şi viaţă.“ (Cătălin CIOABĂ)

„Dacă ceea ce spune Schopenhauer nu va fi niciodată uitat, asta ţine probabil de faptul că ceea ce el spune nu e legat de cuvintele pe care le foloseşte; cele spuse ar putea fi foarte bine redate şi cu alte cuvinte – dar va râmâne totuşi, dincolo de asta, un sâmbure de simţire, o trăire a adevărului atât de satisfăcătoare, de indestructibilă şi de invulnerabilă, atât de autentică cum n-am mai aflat nicăieri altundeva în filozofie. Te ajută atât să trăieşti, cât şi să mori, şi mai ales să mori: îndrăznesc să afirm că adevărul rostit de Schopenhauer, prin satisfacţia pe care ţi-o aduce, te ajută să faci faţă în ceasul de pe urmă – şi asta fără nici un chin, fără vreun efort de gândire, fără cuvinte.“ (Thomas MANN)