In ianuarie 1988, după ce îşi încheiase misiunea în însorita Cubă, Coen Stork era numit ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în mohorâta Românie ceauşistă. Abia venit la București, el i-a intrigat pe oficiali cu felul său dezinvolt de a se purta şi de a lega prietenii cu scriitorii şi artiştii români. Imediat a fost bănuit de spionaj şi a fost „dat în lucru" la Direcția a III-a, care avea în sarcină contraspionajul. Zi de zi, pas cu pas, ca într-un roman pe jumătate absurd, pe jumătate comic, Securitatea l-a filat pe străzile Capitalei, i-a ascultat convorbirile, i-a scotocit prin bibliotecă, i-a sustras agenda şi a plantat, la ambasadă şi la reşedinţă, iscoade în chip de bucătărese, menajere, secretare, profesori de chitară. Printr-o imensă și costisitoare desfășurare de forțe, Securitatea ajunsese, în decembrie 1989, să-i cunoască destul de bine preocupările, stilul de lucru și prietenii români. Ar fi fost victima iminentă a unei acţiuni de compromitere, dacă nu ar fi căzut regimul. Din dosarul de urmărire informativă burduşit cu sute de note, sinteze şi propuneri de măsuri au fost selectate documentele care vorbesc cel mai mult despre abuzurile Securităţii şi despre apăsătoarea atmosferă de la sfârşitul anilor 1980. Astfel a fost întocmită o carte, pe care, dacă licenţa ar fi îngăduită, am numi-o „roman de filaj“.