După cum aflăm din Nota Editorială a lucrării, acatistele sunt rugăciuni de laudă, adresate lui Dumnezeu sau Sfinţilor Lui, alcătuite din 24 de strofe, după numărul literelor alfabetului grecesc, având la început un Condac ce rezumă conţinutul imnului. Numele de acatist înseamnă, în limba greacă, o cântare în timpul căreia nu se șade, ci se stă în picioare sau în genunchi, această poziţie a trupului exprimând sentimentul de recunoştinţă.

Cel mai vechi acatist cunoscut, care este şi cel mai des folosit în cultul ortodox, este Acatistul Bunei Vestiri, atribuit mai multor imnografi, de la Sfântul Proclu († 446), până la Sfântul Fotie († 893), patriarhii Constantinopolului. Introducerea lui în cult s-a făcut drept mulţumire adusă Maicii Domnului pentru apărarea minunată a cetăţii imperiale de atacurile năvălitorilor păgâni. Imnul acatist al Bunei Vestiri rămâne una dintre creaţiile imnografice cele mai alese şi mai profunde din punct de vedere teologic. El este cântat solemn în fiecare an, în cadrul Deniei de vineri seară în săptămâna a cincea a Sfântului şi Marelui Post, iar în mănăstirile cu tradiţie athonită este rostit zilnic de către monahi. Se obişnuieşte însă în mod deosebit a fi citit în fiecare zi de sâmbătă (sau vineri seara).

Al doilea acatist, ca vechime, este Acatistul Mântuitorului, în care se aduce laudă minunilor, Pătimirii şi învierii Domnului. El se rosteşte de obicei duminica. A fost alcătuit în vremea înfloririi teologiei isihaste (secolul al XIV), refrenul său (Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!) fiind o variantă a rugăciunii minţii. De aceea părinţii duhovniceşti recomandă acest acatist ca o pregătire pentru rostirea cu folos a rugăciunii lui Iisus.

Lunea, ziua închinată puterilor cereşti fără de trupuri, se citeşte Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, alcătuit de Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul († 1809), în care sunt amintite arătările şi minunile celor doi Voievozi netrupeşti, descrise în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii.

Ziua de marţi este închinată Sfântului Ioan Botezătorul, „cel ce a fost înger în trup”, „plinirea prorocilor” şi „pecetea celor două Testamente”. Acatistul lui, alcătuit de patriarhul isihast Isidor al Constantinopolului († 1350), îl prezintă pe înaintemergătorul Domnului ca pildă de asceză şi rugăciune neîncetată, dar şi ca ocrotitor al tuturor celor nedreptăţiţi şi aflaţi în necazuri.

Zilele de miercuri si vineri sunt închinate Pătimirilor Domnului. De aceea, credincioşii ortodocşi obişnuiesc să citească Acatistul Sfintei Cruci, alcătuit în veacul al XVIII-lea de eruditul vlah Nicolae Velara, conducătorul cancelariei domneşti din Ţara Românească. Acest imn aminteşte Răstignirea lui Hristos, arătarea Crucii pe cer marelui împărat Constantin şi aflarea lemnului Crucii de către Sfânta împărăteasă Elena.

Joia, credincioşii ortodocşi cinstesc în mod deosebit pe slăviţii Apostoli şi pe Sfântul Ierarh Nicolae, care reprezintă ierarhia bisericească de succesiune apostolică. De aceea, în această zi se citesc alternativ: Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, alcătuit de Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul († 1809), şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, creaţie românească din secolul al XIX-lea.

Toate aceste acatiste se citesc zilnic în mănăstiri şi în casele creştinilor, dar fac parte, de obicei, şi din pravila de rugăciune a celor ce se pregătesc, cu binecuvântarea duhovnicului, să primească Sfânta împărtăşanie.