în ultimii 50 de ani ecosistemele acvatice au fost puternic afectate de diverse acţiuni antropice. Impactul acţiunilor umane asupra apelor de suprafaţă a avut ca efect degradarea fizică şi chimică a majorităţii ecosistemelor acvatice, reducerea biodiversităţii acestora şi modificarea productivităţii lor naturale.

Analizele fizice şi chimice ale apei după intervenţia umană asupra ecosistemelor acvatice nu sunt suficiente pentru o apreciere exactă a modificărilor apărute, astfel că se impune utilizarea unor tehnici de investigare biologică, bazate pe analiza unor comunităţi de organisme care reflectă adecvat transformările survenite în integritatea biologică a ecosistemelor.

Astfel de informaţii se obţin prin monitoring biologic, sistem de lucru ce permite aprecierea schimbărilor în lumea vie sub acţiunea unor factori naturali sau antropici, prin utilizarea de organisme sensibile la astfel de factori. Organisme bioindicatoare pot fi diverse specii de nevertebrate planctonice sau bentonice, dar şi unele specii de peşti.

Prezenţa în planctonul animal a unor anumite specii de zooplancteri oferă indicaţii asupra calităţii apei din acele bazine acvatice. Diferite specii de zooplancton pot constitui indicatori ai saprobităţii şi troficităţii apelor din ecosistemele acvatice.

Organismele din bentos sunt, de asemenea, excelente indicatoare biotice ale calităţii apei. Din această cauză, studiul organismelor bentonice are mult mai multă relevanţă şi este recomandat în locul unor analize singulare a factorilor chimici ai apei, care indică o situaţie de moment a calităţii apei.

Utilizarea peştilor ca indicatori ecologici ai stării ecosistemelor acvatice prezintă avantajul că prin poziţia lor în lanţurile trofice şi durata mai mare de viaţă comparativ cu nevertebratele, aceştia integrează răspunsul altor compartimente din ecosistem la acţiunea factorilor antropici.

Efectele acestor factori perturbatori se manifestă prin modificări ale structurii şi compoziţiei faunei acvatice şi prin modificarea productivităţii comunităţilor de animale acvatice.

Cunoaşterea transformărilor apărute în structura şi funcţiile ecosistemelor acvatice permite luarea de măsuri practice de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor degradate sau de conservare a celor mai puţin afectate de activităţile umane.