La o lectura atenta a operei lui Mateiu Caragiale, se poate lesne constata ca toate sau aproape toate motivele si temele esteticii decadentismului apar reflectate in această opera - dupa cum si stilul lui de viata il imita pe cel al autorilor decadenti - ceea ce demonstreaza ca scriitorul roman se integreaza perfect, atat ca om cat si ca scriitor, in campul noetic al acestui curent literar. (...) In acest context, singurul lucru care le-a mai ramas exegetilor acestei opere a fost sa incerce, pe baza liniilor de forta ale campului noetic, adică pe baza temelor, motivelor, procedeelor stilistice, dar si a stilului de viata configurarea unei familii de spirite inrudite, alcatuind liste de autori straini, unele dintre ele destul de eterogene. Astfel, Al. George mentioneaza pe Villiers de l Isle Adam printre posibilele modele de viata ale lui Mateiu, “după care meritul literar este singurul care in epoca noastra confera adevarata innobilare”. Teodor Virgolici remarca afinitatile lui Mateiu Caragiale cu unii autori francezi, postromantici si mentionează nume precum: Baudelaire, Villiers de l Isle Adam, Barbey d Aurevilly. “Cu acestia”, scrie criticul, “scriitorul roman are afinitati si in viata particulara (...). Barbey d Aurevilly era anacronic pentru vremea sa, bizar prin vestimentatie si gesturi”. Ioan Dersidan largeste lista familiei de spirite, adaugand la numele anterioare - pe baza unor studii ale lui Vladimir Streinu si Perpessicius - altele precum: Joris Karl Huysmans, Joseph Arthur de Gobineau, Edgar Alan Poe, Oscar Wilde, Honore de Balzac, Antoine Furetiere, Hoditz. A. E. Baconsky, vorbind despre dandysmul si aristocratismul lui Mateiu Caragiale, citeaza nume precum Barbey d Aurevilly, Villiers de l Isle Adam, George Brummel, Peladan, Al. Macedonski. (Viorel Rujea)