Preț: | 70.00 lei |
Cod produs: | 205820 |
Editura: | Editura Basilica a Patriarhiei Romane |
Nr. pagini: | 278 pagini |
ISBN: | 6422839004747 |
Categorii: | Arta / Fotografie, Arta monumentala, Carti |
„Albumul monografic Catedralele eparhiale din România este o lucrare născută din necesitatea unei mai bune cunoaşteri a lăcaşurilor de cult reprezentative ale Bisericii Ortodoxe Române, multe dintre ele monumente istorice de artă şi arhitectură religioasă, puncte de referinţă pe harta spirituală şi culturală a ţării. Cu ajutorul reprezentanţilor desemnaţi de Eparhii, în paginile prezentului album au fost aşezate date şi imagini reprezentative referitoare la bisericile catedrale din ţară urmând ordinea canonică a Bisericii Ortodoxe Române”, se menţionează în Nota Editorială.
în paginile albumului se regăsesc informaţii privind Catedrala Mântuirii Neamului
„Cum, de regulă, în spatele fiecărei fiinţe umane se „ascunde" o istorie mai mult sau mai puţin cunoscută, şi în „spatele" unui lăcaş de cult se „ascunde" adesea o bogată istorie, începând de la gândul şi dorinţa de a construi o biserică până la momentul sfinţirii acesteia. De multe ori, perioada de timp cuprinsă între gând şi faptă (realizare) a traversat decenii de zbucium şi trudă, şi, dacă nu ar fi existat un Om cu multă dragoste de Dumnezeu cine ştie cum, sau când s-ar fi construit una sau alta dintre catedralele eparhiale prezentate aici. Deşi sunt multe exemple care ar putea argumenta afirmaţia de mai sus, zăbovim în treacăt asupra istoriei Catedralei Mântuirii Neamului. De mai bine de un secol s-a născut gândul înălţării unei Catedrale a Neamului în care poporul român cel binecuvântat să-şi cinstească eroii, martirii şi sfinţii! Nu se împrăştiaseră încă norii războiului de independenţă când mai marii timpului dimpreună cu slujitorii sfintei Biserici socoteau cu cale că este bine plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor să înalţe o Catedrală a cinstirii eroilor neamului românesc! Din „binecuvântate pricini” a trebuit ca poporul român să aştepte multă vreme împlinirea unui astfel de ideal, aşa cum, întotdeauna în multfrământata sa istorie a trebuit să plătească tributul timpului (şi al jertfei) împlinirea oricărui ideal! A rânduit bunul Dumnezeu în fruntea Bisericii Ortodoxe Române un păstor ales care să purceadă, la împlinirea acestui ideal şi nu fară greutăţi, ca întotdeauna! Cu nădejde multă la bunul Dumnezeu, cu multe jertfe şi fară ezitări Catedrala Mântuirii Neamului se va zidi! Realizarea acestui „simbol al luptei poporului român pentru eliberarea sau izbăvirea lui din mari încercări şi al dorinţei lui de comuniune fraternă în Hristos” merită orice efort”, se mai menţionează în Nota Editorială.
Deşi prezenta lucrare se doreşte a fi mai mult o prezentare imagistică şi mai puţin istorică a bisericilor catedrale din România, cititorul va putea afla suficiente date şi informaţii din paginile publicate aici despre istoria sfintelor biserici, dar şi despre eforturile ctitorilor şi credincioşilor care le-au înălţat spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea neamului românesc.
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Cărți ⋅ Cărți Pentru Copii ⋅ Carte Străină ⋅ Manuale Școlare ⋅ Jucării |