Lucrarea de faţă face parte dintr-un proiect mai larg, şi anume acela al unui istoric al relaţiilor internaţionale prin prisma tratatelor şi convenţiilor internaţionale semnate de România în primele două decenii ale secolului XX, demers care vine în continuarea aceluia început cu epoca de la 1859-1900.
Sintetizând tabloul politic european în interiorul căruia, într-un interval de numai trei ani – 1918, 1919, 1920 – vedem la început o Românie "mică" redusă la provincia istorică, Moldova dintre Carpaţi şi Prut, deznădăjduită şi în prag de a-şi pierde statalitatea – prin împărţirea ei între Germania, Austro-Ungaria şi
Bulgaria – şi la sfârşitul intervalului de timp amintit, o ţară împlinită teritorial, în dauna atât al fostului adversar Austro-Ungaria, dar şi în cea a aşa-zisului fost aliat, Rusia. Voinţa românilor din aceste teritorii a fost recunoscută de puterile care au organizat pacea după primul război mondial şi au impus învinşilor prin tratate, drepturile teritoriale ale României şi nu numai.

Despre vocaţia europeană a României

Conferinţa de la Paris le-a adus românilor şi confirmarea nevoii europenilor, învingători în primul război mondial, de a întări o naţiune şi un stat aliat aflat în faţa unei ideologii care le ameninţa prin violenţă întregul sistem politic, economic şi social. De atunci, de la 1920 s-a crezut cu tărie în vocaţia europeană a României, care a supravieţuit şi a revenit cu şi mai multă vigoare la începutul secolului al XXI-lea, după zeci de ani de încercări la care a fost supusă, atât din interiorul său, cât mai ales din exterior.

Din cuprins

• Tratatul de pace de la Bucureşti, considerat a fi consecinţa nerespectării de către părţile contractante, Rusia, Franţa, Anglia, respectiv România, a trei convenţii secrete, prima încheiată în 1914, iar celelalte două în august 1916
• consecinţele pe care le-au avut asupra României tratatele de pace încheiate de aceasta, alături de fostele sale aliate, cu învinsele din primul război mondial, documente încheiate în cadrul Conferinţei de pace de la Paris

• redare concisă şi istoric documentată
• bogată bibliografie a vremii, dar şi contemporană
• istoria legalizării pe plan internaţional a statului unitar român la începutul secolului XX

Horia Vladimir Ursu este doctor în drept, profesor universitar şi membru al Institutului de Studii Diplomatice din cadrul Universității București.