Prinosul de recunoştinţă pe care îl aducem celor doi iluştii înaintaşi ai noştri, mitropoliţi ai Olteniei, Firmilian şi Nestor, are ca temei cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care ne spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”[1]. Exemplul lor de viaţă pastorală şi cultură este cea mai frumoasă imagine prin care ne putem evalua existenţa noastră creştină în această misiune încredinţată nouă de Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel veşnic. Chipurile acestor „bărbaţi iluştri” ai Bisericii Olteniei şi neamului nostru au străbat timpul şi spaţiul, faptele şi împlinirile lor fiind vii şi luminoase pentru orice cleric şi credincios român. Au rămas memorabile până în ziua de astăzi învăţăturile şi faptele lor pil­dui­toa­re, pline de înţelesuri duhovniceşti. Rânduiţi de Dumnezeu în lucrarea sfântă a Biserici şi a patriei noastre, Ei au adus cu prisosinţă contribuţia la îm­plinirea chemării lor arhiereşti pentru care au fost investiţi de Duhul Sfânt în această treaptă înaltă. încă de la începutul activităţii lor pastorale, Ei au lucrat cu iscusinţă vrednică de laudă, semănând cuvântul lui Dumnezeu, cu timp şi fără timp, în inimile preoţilor, monahilor şi credincioşilor olteni. Fără să uite grija faţă de „casa Domnului”, ei au ridicat biserici şi mânăstiri, pe­cetluindu-le în tradiţia ortodoxă a vechilor rânduieli bisericeşti şi monahale.

Cu toate că grija de turma încredinţată lor a fost o activitate de că­pe­te­nie, totuşi fericiţii noştri înaintaşi n-au uitat să vegheze la buna rânduială a învăţământul teologic din Mitropolia Olteniei. Pe toate le-au făcut şi le-au îm­plinit spre slava lui Dumnezeu, ascultând de sfatul pastoral al Sfântului Apostol Pavel: „Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura”[2]. Astăzi, cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, toţi clericii, monahii şi credincioşii din Oltenia se împărtăşesc din ostenelile lor, „mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lu­mi­nă”.[3] La ceasul de rugăciune pentru ei şi de aducere aminte, se cuvine să fa­cem un popas şi să însemnăm, cu alese sentimente de preţuire, elocventele fapte şi pilduitoarele învăţături ale lor, presărate de-a lungul timpului în Orto­doxia românească.

Mitropolitul Firmilian Marin a fost cel care a redeschis activitatea administrativ-bisericească în Mitropolia Olteniei după trista ei desfiinţare din perioada regimului comunist. în această datorie sfântă, înaintaşul nostru a ştiut cel mai bine să valorifice spiritul efervescent al credincioşilor olteni. Cu măiestria unui „ţesător al Duhului”, vlădica Firmilian „a ţinut seama în­tot­­deauna de fondul sufletesc al păstoriţilor săi”, ştiind bine că „evlavia oltea­nă este mai puţin sentimentală, mai puţin înclinată spre reverie şi meditaţii, iar spiritul oltenesc este mai critic şi mai liberal”[4]. Alegerea sa în demnitatea de Mitropolit al Olteniei, înfăptuită la data de 20 noiembrie 1947, împlinea ar­ză­toarea dorinţă a oltenilor de a reactiva în Cetatea Băniei vechiul scaun vlă­dicesc al Severinului, tocmit pentru prima oară în timpul viteazului vo­ie­vod muntean Vladislav Vlaicu (16 noiembrie 1364-1377)[5]. Hirotonia sa întru arhiereu, săvârşită la 30 noiembrie 1947, aducea în sufletele oltenilor „mult aşteptata primăvară. Un vis de bucurie duhovnicască îşi afla acum fi­reas­ca împlinire. Arhiepiscopia Craiovei era opera unor făurari de vremuri noi. Nu­me­le lor, trecute în Cartea de Aur a acestui sfânt aşezământ, che­ză­şeau desă­vâr­şita temeinicire: nava Bisericii Oltene putea porni la drum”[6]. Me­nirea sa ca Arhipăstor al Olteniei a fost una provodenţială, fiind per­ma­nent îndrep­ta­tă spre viaţa credincioşilor săi şi pentru statornicia mănăstirilor şi bisericilor pe care le avea în grijă. Este adevărat că datorită prigoanei co­mu­­­niste în vre­mea lui s-au desfinţat multe aşezăminte monahale, fiind e­fec­tiv golite de vieţuitori, însă multe din ele au fost salvate iar altele au fost trans­­formate în parohii. în aceşti ani de grele încercări, Firmilian, Mitropolitul Olteniei, a purtat apăsarea întregului demers de anti-clerical şi anti-monahal care a lovit Biserica întreagă, impu­tân­du-i-se încă de la început vina pentru orice fel de nesupunere[7].Deci, sub opre­siunea nedreaptă, Ar­hie­piscopul Craiovei şi Mi­tropolitul Olteniei Firmilian a păstrat dincolo de toate neczurile nădejdea în Dumnezeu, împodobindu-o şi mai mult cu florile su­fe­rinţei. în aceaste clipe de grea încercare, mitropolitul era întărit de dra­gos­tea în Mântuitorul Hris­tos, reuşind să apere mulţi monahi, monahii şi preoţi, scăpându-i de pe­deap­sa în­­tem­niţării. Prin aceasta el s-a făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i dobân­deas­că pentru împărăţia cerurilor.

Mitropolitul Nestor Vornicescu, pe care l-am avut ca părinte du­hov­ni­cesc, îndrumător şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, a avut o activitate bo­gată în domeniul scrisului, lăsând în urmă o moştenire de neegalat[8]. Prezenţa sa, plină de nobleţe şi spirit pastoral, face astăzi imaginea autentică a omului de Biserică, iubitor de neam şi de ţară, fidel păstrător al valorilor culturale ro­­mâneşti. Printr-o neobosită şi inepuizabilă activitate, mitropolitul Nestor „a ri­dicat propria activitate bisericească şi cărturărească la o multivastă treaptă de apoteoză creatoare”[9]. El s-a regăsit într-o preocupare permanentă pentru is­torie, artă, patristică, literatură, pentru problemele de actualitate socială şi nu în cele din urmă pentru dialogul interreligios. Pe fiecare treaptă a cer­ce­tărilor sale nu s-a găsit niciodată singur, fiind mereu încredinţat de pilda înain­taşilor săi în scaunul vlădicesc, care „de-a lungul veacurilor, şi-au de­di­cat viaţa, cugetarea, sufletul, taletul, neobositele diurne, truda şi orizonturile unei întregi existenţe, cauzei slujirii Bisericii şi neamului”[10]. în felul acesta, mânat de permanenta dorinţă de a pune în lumină valorile Sfintei noastre Bi­se­rici, păstrate sub taina istoriei, vlădica Nestor a împletit cel mai bine cer­ce­ta­rea cu scrisul. Cunosc îndeaproape cum iscodea arhivele, scoţând la iveală informaţii şi date pe care mai apoi le aşeza cu delicateţe şi competenţă în paginile lucrărilor sale. De fiecare dată însă cele scrise erau citite şi recitite pentru a avea cea mai bună calitate şi ţinută academică. Geamantane întregi de documente, de xerocopii şi alte piese originale, toate erau în mintea şi preocuparea mitropolitului, care apoi deveneau cărţi, studii, articole de revistă pentru îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural.

O lucrare foarte importantă este diortosirea Proloagelor[11], lucrare în­ce­pută în stăreţia de la Neamţ şi împlinită în scaunul arhieresc de la Craiova, con­stituie, printre multe altele, o altă realizare notabilă a mitropolitului Nes­tor. în aceste lucrări, părintele nostru vedea un mijloc de redescoperire a eto­s­ului românesc, ascuns de vreme şi timp în „limba sfântă a vechilor ca­za­nii”. El vedea astfel „factorul social-cultural al epocii mai vechi de evoluţie a limbii ro­mâne literare, concretizat în limba scrierilor bisericeşti... cu par­ti­cu­la­rităţile de conţinut şi expresie, constituind stilul propriu al limbii noastre bi­se­riceşti”. Mai mult, pătrunderea acestor scrieri în tradiţia noastră mo­na­ha­lă pe filiera pai­siană în mănăstirea sa de metanie, la Neamţu[12]. a făcut din ele o per­manentă preocupare, de care s-a îngrijit cu cea mai mare acribie. A­ju­­tat de evlaviosul şi eruditul părinte arhimandrit Benedict Ghiuş, care le-a di­or­to­sit în anul 1970, mitropolitul Olteniei a reuşit să le publice integral la Cra­io­va în 1991. Strădania sa a fost cinstită în timpul arhipăstoriei noastre, când am reuşit să retipărim o parte a acestor inestimabile mărgăritare duhov­ni­ceşti.

Mitropolitul Nestor a fost de asemenea un mare iubitor al sfinţilor români. în calitate de preşedinte al „Comisiei sinodale pentru canonizarea Sfinţilor Români”[13], s-a arătat neobosit în demersurile de canonizare a multor sfinţi, printre care menţionăm pe Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. A împlinit această frumoasă rânduială în ziua de 15 decembrie 1996[14]. Despre realizarea sa, academicianul Virgil Cândea spunea: „Ca şi Pentru Mo­vilă, înaltpreasfinţitul Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, este moldovean de obârşie şi bun cunoscător al culturilor religioase române şi slavo-ruse. Devotat prin vocaţie studiului spiritualităţii ortodoxe, dar şi prin opţiune, cercetării trecutului Bisericilor creştine, membru de onoare al Aca­de­miei Române şi preşedinte al Comisiei naţionale de istorie eclesiastică, isto­ricul-hagiograf a adunat cu veneraţie, acribie şi neprecupeţite strădanii măr­turiile privitoare la viaţa şi opera marelui ierarh al Bisericii Răsă­ri­tului”[15].

Aşadar, pilda vieţii acestor doi mari înaintaşi ai noştri este cu siguranţă una vrednică de urmat, noi împlinind cu prisosinţă frumoasa sintagmă „a fi pe urmele sfinţilor”. Ei sunt ca pilde vrednice de urmat pentru fiecăre cre­din­cios, fiecare student teolog şi fiecare preot în parte. Amintirea vieţii lor repre­zin­tă o comemorare şi o memorare sfântă deopotrivă. Despre ei ne reamintim cu pioşenie, aşezându-i la loc de cinste în actualitatea existenţei noastre. Şi astăzi mitropoliţii Firmilian şi Nestor sunt vii şi lucrători în Biserica noastră din Oltenia, prin faptele şi cuvintele lor. După măsura sfinţeniei dobândită de la Milostivul Dumnezeu, ei lucrează în viaţa preoţilor, monahilor şi cre­din­cio­şi­lor noştri, fiindu-ne ajutători şi protectori, îndrumători şi călăuzitori în vre­mel­nica şi pământeasca noastră existenţă. Evocarea lor este o mare bucurie pentru noi şi un prilej potrivit de a mulţumi lui Dumnezeu pentru asemenea Arhipăstori. Avem aşadar speraţa şi certitudinea că viaţa şi activitatea lor va fi mereu rememorată şi analizată, fiind un modele spre mântuirea noastră şi a credincioşilor noştri. Se înţelege de la sine că vorbind despre ei, vorbim despre Biserică, despre virtute şi despre lucrarea lui Dumnezeu în ogorul Bisericii lui Hristos.