Dacă vrem să sporim în rugăciune trebuie să trecem dincolo de modul în care noi ni-L imaginăm pe Dumnezeu pentru a-L afla aşa cum este El, şi să săpăm sub personalitatea superficială pe care o afişăm lumii pentru a descoperi cum suntem noi cu adevărat.

Nici una dintre aceste operaţii nu este uşoară: vieţuirea creştină implică disciplina; rugăciunea necesită o sinceritate riguroasă.

Mitropolitul Antonie subliniază primejdia care se află în întâlnirea cu Dumnezeul cel Sfânt, [întâlnire] care, de vreme ce suntem păcătoşi, implică judecata.

Vieţuirea creştină trebuie, aşadar, să înceapă cu convertirea şi pocăinţa.

Plecând de aici trebuie să îngăduim Duhului Sfânt să ne preschimbe, formând în noi cugetul lui Hristos.

Un aspect fundamental al disciplinei creştine este meditarea în rugăciune la Evanghelii, prin care însuşi Hristos ne confruntă şi ne arată acele aspecte din viaţa noastră unde încă mai este nevoie de convertire

Convertirea se referă întotdeauna la chipul de vieţuire propovăduit şi exemplificat de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Implică obligatoriu a-ti lua crucea şi a învăţa să mori împreună cu El faţă de propriul sine, pentru ca o nouă persoană să învieze la viaţa veşnică în şi cu Dumnezeu.

în învăţătura sa despre rugăciune şi vieţuirea creştină, Inaltpreasfinţitul Antonie pune accent deosebit pe tăcere.

Nu doar inima şi mintea noastră, ci şi trupul trebuie antrenat într-o tăcere trezitoare, prin care suntem deschişi faţă de Dumnezeu, dispuşi să primire orice ne va da El, şi deschişi faţă de aproapele nostru.

Rugăciunea este departe de a fi un şuvoi de cuvinte rostite de noi către Dumnezeu fără oprire; mulţimea cuvintelor poate reprezenta o piedică în calea rugăciunii autentice.

A sta, pur şi simplu, şi a sta în tăcere în prezenţa lui Dumnezeu, bucurându-te de ea, este o artă esenţială ce trebuie învăţată.

Desigur, cuvintele sunt de trebuinţă. Ele pot fi cuvintele rugăciunii pe care am învăţat-o pe de rost şi care sunt un sprijin atunci când ne vine greu să ne rugăm.

Ele pot fi cuvintele ce exprimă spontan ce anume vrem să spunem într-un anumit moment din viaţa noastră.

Din nou, ele pot fi acele cuvinte repetate ale Rugăciunii lui Iisus.

Dar cuvintele există pentru a sluji rugăciunea, nu pentru a o stăpâni, şi ţelul tuturor rugăciunilor noastre este de a zidi o astfel de conştientizare a prezenţei lui Dumnezeu încât rugăciunea devine fundalul constant al întregii noastre vieţi, ca de altfel şi o activitate făcută din intenţie.

Scopul rugăciunii şi vieţuirii creştine este vederea slavei lui Dumnezeu şi participarea, prin har, la viaţa lui Dumnezeu. Drumul către acest scop ne este deschis datorită întrupării, morţii şi învierii Cuvântului lui Dumnezeu şi sălăşluirii Duhului Sfânt.

Dar fiecare dintre noi trebuie să decidă pentru sine dacă se aventurează sau nu pe această cale ce duce la viaţa veşnică, dar numai prin pătimire şi moartea pe cruce.

Dacă suntem hotărâţi să învăţăm să-L iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru asa cum Hristos a iubit, vom spori in cunoasterea lui Dumnezeu.