(Nicoleta Milea, Revista Luceafarul)

Pe Cezar Pârlog, ideea unei cărţi pare să-l fi prins ca pe unul care nu a auzit deşteptătorul: ameţit de somn, ia ce haine găseşte la prima scanare şi iese grăbit, pentru că e pe cale să rateze interviul de angajare (sau, cine știe, de primire în U.S.R. – dacă de interviu ai nevoie ca să fii acceptat acolo).

Prozele strânse în volumul său de debut sunt şi lungi, şi scurte, şi obraznice, şi cuminţi, şi eliptice, dar şi limpezi, de o diversitate aproape dezarmantă, încât te întrebi de ce aşa, de ce selecţia asta grăbită, mărturisită chiar pe manşeta cărţii: „Titluri adunate în fugă. Selecţii şi trieri. Stiluri şi lungimi diferite, eclectism aproape total. Schiţe, exerciţii, povestiri, întâmplări cu aer inocent, ironic, erotic, nevrotic sau din zona SF-ului. Cuminţi ori cu iz patologic. Un veritabil puzzle; un amalgam…”

(Constantin Pistea, recenzie)