Toate spiritele adevărate, mari, ale literaturii, filosofiei, culturii universale, europene, române s-au logodit si au rodit întru Ovidiu Ghidirmic.
Ca într-un ritual ezoteric, în plămădirea acestui om, profesor, critic si istoric literar de la cumpăna mileniilor, publicist si cetătean de onoare al Craiovei, spadasin neînfricat si apărător imbatabil al reperelor cardinale, al valorilor, fără de care o societate îsi pierde busola, intră în derivă si esuează ireversibil, a lucrat spiritul străbunilor săi timoceni, dar – înainte de toate – a lucrat spatiul-matrice din comuna Valea Stanciului, satul Grecesti, judetul Dolj, unde Dumnezeu a rânduit să vadă lumina cestei lumi în zi de 27 august.

...Animat de un elan ascensional nestăvilit si neîntrerupt, mistuit de setea de absolut – aidoma modelelelor sale Eminescu, Maiorescu, Brâncusi, Călinescu, Eliade… - Ovidiu Ghidirmic dovedeste, si de astă-dată, că si-a asumat vocatia critică asemenea unei necontenite aspiratii, năzuinte spre perfectiune si desăvârsire.
Deprinzând, o dată cu Mircea Eliade, adevărul conform căruia literatura este fiica mitologiei, fiind constient că textul este o lume si lumea este un text, că – în afara comandamentului de a demonstra întelepciune teoretică: sophia, este obligatoriu să dovedească, de la Aristotel încoace, ,,întelepciune practică’’: phronesis -, Ovidiu Ghidirmic ne propune un du-te-vino între profran si sacru, între Vede si Upanisade, aceasta din urmă fiind considerată cea mai spectaculoasă operă de interpretare din cultura indiană, operă ezoterică si initiatică, pe care Schopenhauer, învătătorul lui Eminescu, o considera ,,fructul supremei întelepciuni omenesti’’.