Nicolae Balota si literele romane
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Cel pe care în prezent mulţi nu se sfiesc să-l considere ultimul homo universalis al culturii române, statut ce şi-l pregătise conştient, cu asiduitate încă din tinereţe şi pe care îl onorează astăzi prin întreaga sa operă, începea, la patruzeci de ani, o prolifică şi semnificativă activitate revuistică, ce reuneşte, între anii 1965 şi 1980 peste cinci sute de studii, articole şi eseuri – dacă ne referim doar la cele care abordează fenomenul literar românesc – publicate în cele mai prestigioase reviste de cultură ale vremii: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Familia, Tribuna ş.a. Exerciţiul critic al lui Nicolae Balotă asupra literaturii române este prima manifestare creatoare făcută publică după o îndelungată şi nejustificată perioadă de detenţie impusă de regimul comunist. Cel pe care în prezent mulţi nu se sfiesc să-l considere ultimul homo universalis al culturii române, statut ce şi-l pregătise conştient, cu asiduitate încă din tinereţe şi pe care îl onorează astăzi prin întreaga sa operă, începea, la patruzeci de ani, o prolifică şi semnificativa activitate revuistica ce, reuneşte, între anii 1965 şi 1980 peste cinci sute de studii, articole şi eseuri – dacă ne referim doar la cele care abordează fenomenul literar românesc – publicate în cele mai prestigioase reviste de cultură ale vremii: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Familia, Tribuna ş.a. Multe dintre acestea vor reprezenta nucleul unor cărţi impunătoare, ce nu vor întârzia să apară, începând cu impresionantul său volum de debut, Euphorion, în 1969, pe care autorul, îndreptăţit îl consideră ars poetica sa. Dacă ar fi să numim doar cărţile dedicate de către Nicolae Balotă exclusiv fenomenului literar românesc, acestea nu sunt foarte numeroase: De la Ion la Ioanide. Prozatori români ai secolului XX, Introducere în opera lui Alexandru Philippide, Opera lui Tudor Arghezi, Urmuz, însă lor li se adaugă o serie de alte lucrări precum: Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze române şi străine, Arta lecturii, Umanităţi, Universul prozei sau Labirint, prin care autorul reuşeşte, mai bine decât oricare alt critic român, o integrare a literaturii române în algoritmul fenomenului literar european. Aceasta nu numai că îi avantaja pe scriitorii noştri prin poziţionarea lor în proximitatea unor mari nume din panteonul literaturii universale, dar „contribuia decisiv la deprovincializarea literaturii române, într-un tip de depăşire a complexelor localiste”. Perioada în care literatura română, abia ieşită de sub stigmatul „obsedantului deceniu” încerca să-şi reaşeze valorile într-o ierarhie firească, întreprindere pe cât de dificilă pe atât de necesară, a coincis în mod fericit cu afirmarea unor voci critice de mare amplitudine, între care se distingeau inflexiunile inconfundabile ale eruditului Nicolae Balotă. „Tăcerea germinatoare” începea acum să rodească, fiindcă, dacă până la momentul eliberării sale achiziţionase un impresionant bagaj livresc, venise momentul să dea măsura nemijlocită a spiritului său creator, ceea ce va face fără preget. Autorul ne-a mărturisit: „Nu râvneam nicidecum la statutul de critic literar”. însă, în perioada tulbure a prigoanei comuniste, spiritul său viu, reflexiv, meditaţia asupra fenomenului cultural, dorinţa de a împărtăşi cu alţii din vasta cultură pe care o asimilase – toate acestea reflexe ale structurii şi formaţiei sale eminamente umaniste – nu se puteau exprima liber, plenar, astfel încât a fost nevoit să disimuleze în critică, o formă de exprimare aparent ingenuă, pragmatică, dar atât de deschisă totuşi abordărilor subiective. Aşadar, personalitatea omului de cultură Nicolae Balotă, ilustrată prin opera sa, este rezultanta perfectei simbioze între simţul unei polemici constructive, reflexivitatea filosofică, profunzimea spiritului analitic, talentul literar şi, nu în ultimul rând, credem noi, expresia unei relaţii cât se poate de personale cu Divinitatea.