La data de 11 mai, anul 330 d.Ch., Constantin I inaugureaza noul oras-cetate al Imperiului Roman, un Bizant (elen) reinventat dupa modelul capitalei occidentale.
Roma a dat nu doar o scenografie urbana a triumfului, ci si o formula de rememorare colectiva a trecutului, funus imaginarium (cortegiul de masti ale stramosilor), organizat in cadrul ceremonialului indoliat dedicat principelui, dar si de consacrare a gloriei sale.
Acesta este pragul de pe care se ridica mai tarziu imaginarul medieval. Desi el creste in jurul unei figuri centrale, imparatul, nu oglindeste doar natura divina a acestuia, ci si puterea disemnata prin imagine si cuvant in lumea guvernata de el, in oikoumene.
Sondarea 'arheologica' ne poarta intr-un perimetru sapat adanc in timp, in antichitatea greco-romana, dar si in sub-perimetre colaterale, atat pe axul vertical al perioadelor, cat si in spatiu, pe orizontala, urmarind translatia dinspre Roma inspre Constantinopol. Pe tot traseul de cercetare a relatiei dintre imagine si imaginarul puterii, intalnim patru momente semnificative: secolele V-IV i.Ch., respectiv varsta de aur a cetatii grecesti si modelul imperiului lui Alexandru; secolele I-IV d.Ch, principatul roman si mutatia 'constantiniana'; secolele VIII-IX, iconoclasmul; secolul XIV, isihasmul.
Un eseu istoric despre memorie si despre uitare este aceasta carte, un posibil raspuns la intrebarile: care ii sunt 'radacinile' si cum s-a format imaginarul bizantin?
