Tăcerea este atitudinea cea mai potrivită, cea mai indicată, înaintea lui Dumnezeu. Nu o tăcere de cuvinte, ci de aroganţă, de îngâmfare, de înfumurare. O tăcere care nu e „exterioară” cuvântului şi care nu vine „după cuvânt”, ci una care e „interioară cuvântului, aşa cum este unită urechea care ascultă cu vocea care vorbeşte”.
Un vechi autor creştin îi invita pe creştinii din vremea sa să-I înalţe Domnului „un imn al tăcerii”. E ceea ce vrem să facem acum împreună, eu scriind, iar voi citind aceste pagini. în văzul tuturor sau în cămara inimii, există un singur mod autentic de a-L adora şi de a ne închina Tatălui ceresc „în duh şi în adevăr”, „cinstind cu tăcerea taina cea mai presus de noi”.