Cum au arătat începuturile teologiei scolastice? Cine se află în spatele acestei construcții intelectuale? Cum putem înțelege în limba româna această geneză? “Abelard: artele limbajului și teologia”, scrisă de Jean Jolivet are meritul de a aduce lumină asupra acestor întrebări.

Un număr considerabil de studioşi ai Evului Mediu filosofic a impus în a doua jumătate a secolului al XX-lea o teză uimitoare în raport cu clişeele clasice privind raportul medieval dintre teologie şi filosofie: că teologia medievală nu a umbrit niciodataă în dezvoltările ei istoria filosofiei, ci dimpotrivă, a obligat-o să se îndrepte spre teme noi, a constrâns-o să formeze instrumente specializate ale logicii, să adopte o turnură lingvistică, să devină filosofie a limbajului şi să îmbrace hainele unei rigori proprii nemaiîntâlnite. Demonstrarea unei asemenea poziţii pe care o desfăşoară Jean jolivet, astăzi clasică, aruncă o lumină inedită asupra filosofiei secolului al XII-lea şi se constituie în opera de referinţă principală pentru studiul lui Pierre Abelard.