Culegerea este un ghid util tuturor celor interesați, având în vedere diversitatea reglementărilor de ordin primar și secundar care stabilesc regimul juridic al terenurilor, precum și al restituirii proprietății. Totodată, pentru o cunoaștere aprofundată a instituțiilor reglementate, au fost inserate soluții ale Curții Constituționale prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate privind unele dispoziții legale, iar pentru o corectă aplicare în timp s-a recurs la introducerea unor note de subsol, prin care s-au indicat actele normative care au introdus, modificat sau abrogat, după caz, dispoziții legale privind regimul juridic al terenurilor și al restituirii proprietăților.
Din cuprins
- Legea fondului funciar, republicată
- Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv
- Reforma în domeniile proprietății și justiției
- Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere
- Bunurile proprietate publică
- Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
- Dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către străini
- Reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului
Puncte forte - selecția riguroasă a principalelor acte normative în materie
- reglementări actualizate la zi conform ultimelor modificări
- istoricul actelor normative
- numeroase note utile și corelații legislative
- note privind modificări terminologice