In
Arta interviului, Lawrence Grobel povestește cele mai interesante întâmplări din cariera sa, dar și cele mai savuroase momente din lista sa lungă de interviuri cu actori care au primit Premiul Oscar, cu scriitori laureați ai Premiului Pulitzer sau cu sportivi celebri. Grobel explică pas cu pas ce presupune un interviu – de la munca de documentare, la retușurile finale –, astfel că
Arta interviului va fi un răsfăț atât pentru jurnaliști, cât și pentru devoratorii de cultură.
Astă noapte am avut un vis – se făcea că interviul pe care îl facem acum avea atât de mult succes încât mi s-a propus să mă las de actorie și să fac interviuri. Și m-am gândit la cum o să călătorim noi în jurul lumii pentru a face interviuri – ne aștepta un periplu de șase săptămâni, cu câte trei interviuri pe zi. Al Pacino, într-un interviu cu Lawrence Grobel
Larry Grobel, celebru în rândul jurnaliștilor și numit „intervievatorul intervievatorilor”, a scris nenumărate biografii – printre care Truman Capote, Marlon Brando, James Michener și familia Houston – și articole pentru
Rolling Stone,
Playboy și
New York Times. Și-a petrecut cei 30 de ani de carieră încercând să convingă persoane dificile să vorbească deschis. în
Arta interviului, autorul oferă tot felul de sfaturi despre cum poate fi obținut un interviu bun și le oferă cititorilor o imagine de culise din timpul interviurilor sale, în cadrul cărora a primit răspunsuri savuroase cum ar fi:
Anthony Hopkins:
Mie nu-mi place Shakespeare. Prefer Malibu. Mel Gibson:
Feministele nu mă plac, dar nici eu nu le plac pe ele. Drew Barrymore: Mă rog la Dumnezeu ca atunci când mor prietenii să-mi fure trupul de la morgă și să dea o petrecere. Bob Knight: Vreau să pleci de aici. Și vreau și nenorocitele alea de casete! Anthony Kiedis: în 1973, când aveam doar 11 ani, am fumat iarbă cu tata... S-a gândit că astfel îmi va oferi posibilitatea unei experiențe revelatoare așa cum alte dăți îmi oferea romanele lui Hemingway sau filmele lui Woody Allen.
„Interviul – conversația în care unul întreabă și‑l ascultă pe celălalt – e baza relațiilor interumane. Din acest motiv cred că Arta interviului nu este o carte doar pentru jurnaliști sau pentru oamenii din comunicare, ci și pentru cei care vor să învețe să‑i asculte pe ceilalți ca să înceapă să fie ascultați.” – Cristina Bazavan, din prefața ediției în limba română