Cand dragostea se-ntampla
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 10 zile
Am privit în întunericul adânc și fascinant al necunoscutului. Cu lacrimi în ochi și sfâșiat de dor, brusc am cedat pur și simplu. Am renunțat la cuvinte. Abia când NU a mai fost cuvântul, s-a întâmplat. Miracolul a răsărit din prăpastia rostirilor.
Când am renunțat la ultima pretenție a zicerilor, am realizat poezia. Mai bine zis, poezia m-a realizat pe mine. Această reverie, această realizare excepțională a poeziei a apărut tocmai când am dat drumul mie însumi-ului, când am cedat complet și am renunțat la cuvinte. Poezia a transcens astfel tăcerile spre ziceri, a depășit granițele exprimărilor în liniști.
Din miezul muzicii sferelor și mișcările perfect eliptice toroidale ale astrelor, vâjâitul potent al universului a permis ca vibrația dragostei să răsară din nou în forma cuvintelor.
Iată, poezia s-a întâmplat. Amforele ce țin într-însele ambrozia fină a comunicării s-au spart în mii de țăndări, dezlegând vraja luminii cuvintelor. În simpla mea cedare, în deschiderea totală a cufărului sentimentelor mele, în absența totală a efortului sau a oricărei alte tensiuni dictate de vreo dorință, dincolo de limitele emoțiilor sau ale barierelor gândirii, acolo, în acel minunat punct în care apare o mare claritate, ei bine, acolo s-a întâmplat ceva miraculos și neașteptat.
S-a întâmplat poezia. De la sine. Atunci am înțeles taina, precum un fulger în plină noapte ce a brăzdat cerul măreț al minții mele, am priceput.
Poezia se întâmplă doar atunci când dragostea se-ntâmplă!