Ceea ce a ajuns să fie numită drept știință economică reprezintă un complex de percepții teoretice ale unor experiențe particulare de călătorie în peisajul economicității, consemnări de jurnal al expedițiilor cu rol tranzacțional, descrieri ale explorărilor în textura societală a îndrăznelii oamenilor de a face un univers paralel cu cel care asigură natural baza vieții.

Economia, ca și societatea în care este încastrată, merge în direcția reconfigurării țesăturii condiției umane pe principiul unității, redevenită prag al funcționării armonice a diversității complexe, aproximarea pe care o face deja în această privință fiind a evoluției de tip postnațional. Pragurile anterioare, marcate ca experiențe ale internaționalului, transnaționalului și supranaționalului și-au epuizat energia ca urmare a impregnării lor cu mentalitatea imperialismului și colonialismului în care a eșuat globali­zarea de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Testul integrării totale declanșat în Europa, în ciuda lentorii și a crispărilor din ideologia leadership-ului național, dă o măsură concretă a atingerii pragului funcțional al idealului unei lumi conștiente și responsabile de umanitatea sa.

Economicitatea ca interacțiune între indivizii cu spirit antreprenorial, unde are conținut concurența, este posibilă în sens cooperativ larg, toți membrii societății fiind într-un fel direct sau indirect implicați în finalitatea procesului. În esență, incluziunea cooperării reprezintă suportul exclu­ziunii eșecului în economicitate. Ceea ce este valabil în micro pentru economicitate, nu este valabil în macro. Întregul societal, în care economicitatea este deplină, evoluează implacabil prin cooperare, necesara confruntare a performanțelor fiind o formulă impusă de specificul raționalizării interacțiunii în termeni de piață.