„Am făcut o pâine cu fetița mea și a durat 26 de zile. Nu am oprit-o de la nimic, că nu era vorba de pâine, ci de altceva. Așa că ne-am jucat cu făină, ne-am uns cu ouă, am pus apă fierbinte peste drojdie, n-am frământat bine, n-am așteptat să crească aluatul, am făcut absolut toate greșelile posibile…

O singură regulă:
Dacă nu reușim să facem un aluat bun într-o oră, înțelegem unde am greșit și nu o luăm de la capăt pe loc, ci în altă zi. Așa ne-am vorbit de la început și, chiar dacă s-a lăsat cu munți de tristețe la fiecare eșec, așa a rămas până la sfârșit.
De asta, deși am făcut zeci, nu am repetat niciodată o greșeală de două ori.
Tot de asta, aproape o lună mai târziu, când o pâine rumenă și aburindă a ieșit din burta cuptorului, Ioana a fost atât de fericită că nu-și găsea cuvintele și pieptul i se umfla de mândrie cu fiecare felie de pâine pe care noi o mâncam lacom.

A învățat Ioana despre răbdare, muncă, atenție, perseverență în luna asta?
Bineînțeles că nu, are doar cinci ani, dar eu mai am măcar un deceniu de copt pâine și făcut alte mii de lucruri cu ea, ca s-o fac să înțeleagă ceva despre viața reală, viața ei de după cuib:

Să visezi departe nu e de-ajuns, iar lumea nu e pur și simplu a ta, indiferent de câte ori o auzi din reclame, motivaționale și povești fabuloase de succes pe internet.
Să-mi las copilul să creadă asta e ca și cum l-aș arunca fără parașută din avion sperând c-o să-i crească aripi înainte s-ajungă jos.
Vreau să înțeleagă singură și ce vine după punct: Visează departe. Muncește. Greșește. Cazi. Învață. Ridică-te. Perseverează.”