„Situându-se undeva între cunoașterea de sine socratică și jungianul proces de individuație, Alexandru Ovidiu Vintilă își folosește calitățile de critic literar și hermeneut pentru a ne conduce dantesc printre nivele de profunzime ale universului poetic proiectat de dadaiști (Tzara), suprarealiști (Nisipeanu, Naum, Luca, Păun, Trost, Sesto Pals), oniriști (Dimov & Ivanceanu) sau contemporani (Abăluță, Hrehor, Stoiciu & Mariana Marin). Realizând această veritabilă galerie de portrete ale poeților români moderni sau contemporani, eseistul încearcă să surprindă esența (quinta essentia o numeau alchimiștii) poeziei practicată de fiecare dintre ei, aceea care îi conduce spre centrul lor interior și care dă o anumită unitate și coerență specifică creației poetice.” (Petrișor Militaru)